Tată a doi copii, Nicolae Bahan și soția lui, Silvia Bahan, au plecat cu un grup de peste 100 de suceveni, cu un zbor privat, din Suceava către Hanovra. Data: 20 martie, cu cinci zile înainte ca România să oprească zborurile spre Germania.
România a anulat, prin Ordonanța Militară Nr. 3, toate zborurile organizate de operatorii economici către Germania și Franța începând cu 25 martie. Apoi, interdicția a fost prelungită prin Ordonanțele Militare Nr. 9 și Nr. 10 până în 14 mai inclusiv.
Dar și în interdicție s-a zburat către țările care au avut nevoie de forță de muncă.
“Sparanghelul”, o înțelegere la vârf între Germania și România
Scandalul din aeroportul de la Cluj a avut loc 20 de zile mai târziu, însă destinul lui Silviu Bahan, mort la 54 de ani de COVID-19, arată că transportul de forță de muncă spre Germania a început imediat după declararea stării de urgență.
Zborurile charter cu muncitori români au pornit mult mai devreme, chiar din zona de unde după, la scurt timp, avea să fie decretat un focar de coronavirus.
De altfel, ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, a recunoscut într-un interviu acordat lui Marius Tucă faptul că el a aflat din presă despre aceste transporturi aeriene și despre problemele ulterioare.
În cazul exportului de muncitori, generic denumit de opinia publică “operațiunea sparanghelul”, cursele charter au fost organizate de statul german.
Iar înțelegerile administrației Merkel cu cea românească “au depășit nivelul Ministerului de Externe”, după cum susțin surse din MAE.
“Striga ca din gură de șarpe că vrea să trăiască”
Când au ajuns în Germania, soții Bahan au făcut apoi un drum de șapte ore cu autobuzul până la ferma de sparanghel care se află la 23 km de orașul Freiburg.
La trei săptămâni după ce au ajuns acolo, pe 11 aprilie, Nicolae Bahan a murit contaminat cu COVID-19 la o fermă de sparanghel lângă orașul Freiburg.
Unul dintre colegii săi a povestit pentru Libertatea că suceveanul “striga ca din gură de șarpe că vrea să trăiască, dar șefii nu au vrut să-l trimită la spital”.
După câteva zile de tăcere, firma Fritz Wassmer, care l-a angajat pe sucevean, susține că bărbatul n-a cerut să fie dus la spital.
Aici, avea să-și găsească sfârșitul bărbatul de 54 de ani. Unul dintre colegii săi a povestit pentru Libertatea că suceveanul se simțea rău cu câteva zile înainte de deces, dar n-a fost dus la spital, deși le-a solicitat patronilor.
Reacția firmei Fritz Wassmer
După câteva zile de tăcere, avocații de la societatea IRLE MOSER, care reprezintă firma Fritz Wassmer, unde a fost angajat Nicolae Bahan, au venit cu un punct de vedere, la cererea Libertății.
Patronii germani susțin că suceveanul care a murit de COVID-19 nu a cerut să fie dus la spital și susțin că nici măcar soția lui, Silvia Bahan, n-ar fi raportat “o deteriorare îngrijorătoare în privința stării lui”.
Domnul Bahan a cerut în mod special (specifically – n.r.) să nu fie dus la spital.
Reprezentanții firmei germane:
Firma recunoaște că suceveanul era bolnav cu trei zile înainte să moară
Pe de altă parte, chiar firma germană recunoaște că bărbatul de 54 de ani a început să se simtă rău de miercuri, cu trei zile înainte de a-și da ultima suflare.
“În după-amiază de miercuri, 8 aprilie, domnul Bahan s-a retras de la muncă. Nu se simțea bine și voia să se odihnească”, spun avocații celor de la Fritz Wassmer.
“Cu acordul domnului Bahan și al soției sale, Anca (supervizorul muncitorilor – n.r.) i-a procurat medicamente pentru piept și pentru răceală de la farmacia fermei. Supervizorul l-a vizitat de mai multe ori în acea zi, dar nu avea temperatura ridicată”, continuă relatarea avocaților.
Joi și vineri a stat în cameră “for recreation”, iar sâmbătă a murit
Firma povestește că joi și vineri Nicolae Bahan a rămas în camera sa. “Joi și vineri, domnul Bahan a stat în camera lui să se odihnească (for recreation -n.r.), iar soția lui a mers la muncă în timpul zilei. Acesta a fost vizitat de Anca, o angajată de încredere. I s-a luat mereu temperatura, dar rezultatele au fost negative”.
Firma se apără cu faptul că nici soția nu și-a dat seama că era bolnav
Mai mult, reprezentanții firmei germane reclamă că soția sa, Silvia Bahan, nu și-a dat seama că starea lui se înrăutățește și n-a informat superiorii despre starea partenerului său.
Soția lui nu a observat o deteriorare îngrijorătoare în privința stării lui de sănătate, drept urmare nu a raportat probleme.
avocații firmei Fritz Wassmer:
Practic, compania Fritz Wassmer recunoaște că omul a murit în fermă
Sâmbătă dimineața, 11 aprilie, Silvia Bahan s-a dus să strângă recolta de sparanghel. “Puțin mai târziu, un alt lucrător sezonier a auzit gemete puternice de unde stătea Nicolae Bahan și imediat l-a informat pe supervizor”, mai relatează avocații germani.
Anca, supervizorul, “l-a găsit pe Nicolae Bahan stând pe scaun și cu respirația tăiată. Managerii au fost chemați imediat pentru ajutor, iar ei au sunat imediat la 911, iar serviciile de urgență au ajuns de îndată la domnul Bahan”.
“Din păcate, în ciuda măsurilor imediate, nici doctorul specializat în urgențe, nici ambulanța nu au putut să-i salveze viața domnului Bahan”, mai spun avocații germani. Ceea ce înseamnă că Nicolae a murit în fermă, el n-a mai putut fi resuscitat.
În continuare, redăm alte acuzații de care se dezice firma Fritz Wasmmer:
1. Clienții noștri n-au negat că Nicolae Bahan a fost infectat cu noul coronavirus
Potrivit avocaților germani, patronii fermei n-au negat că Nicolae Bahan a fost infectat cu noul coronavirus, ci doar au afirmat “că nu este clar dacă asta a fost singura cauză pentru nefericitul deces”.
Soția lui crede că decesul a fost cauzat de problemele sale cu inima.
Avocații firmei:
Reamintim că ambii lucrători sezonieri intervievați de Libertatea au declarat că șefii lor ascund faptul că Nicolae Bahan a murit infectat cu noul coronavirus.
Ei ne cred proști. Adică noi nu citim ziarele sau cum? Cum să ne spună că a avut doar boală de inimă? (…) Am văzut cum picau 5-6 oameni de răceală pe câmp. La spital nu te ducea, numai în cameră.
Fost coleg de-ai lui Nicolae Bahan:
Șefii ne spun că nu s-a îmbolnăvit de COVID. El avea doar probleme cu inima, asta e varianta lor. N-am avut tangențe cu Nicolae, dar din ce am mai auzit de la alții el se simțea rău de câteva zile. A stat în cameră.
fost coleg de-ai lui Nicolae Bahan:
2. Este neadevărat că nu s-au luat măsuri de protecție
Avocații firmei neagă afirmațiile celor doi muncitori cum că n-au beneficiat de măsurile de protecție pentru muncitorii sezonieri, stabilite de statul german. Lucrătorii au reclamat că angajații nou-sosiți n-au lucrat separat de cei vechi timp de 14 zile, distanța de cel puțin 1,5 metri n-a fost respectată și nu li s-a asigurat nici un echipament de protecție, cu excepția unei “măști subțiri“.
Toate măsurile de protecție necesare au fost luate atât înaintea decesului, cât și după. Angajații primesc câte o mască în fiecare zi, la fiecare chiuvetă există săpun, iar la intrările în cameră există dezinfectant.
Avocații firmei germane:
3. “Nu este adevărat că angajații trăiesc în niște barăci”.
Avocații firmei neagă că sutele de muncitori care lucrează pentru ei locuiesc în “barăci“, deși ambii lucrători cu care a stat de vorbă Libertatea folosesc această denumire. Mai mult, unul dintre ei ne-a trimis și o fotografie pe care a făcut-o la 5 dimineață, înainte să se trezească și ceilalți muncitori.
Avocații firmei germane mai susțin că activitatea la fermă este verificată constant de autoritățile germane și că nu au fost găsite nereguli.