Situația de la Spitalul Județean de Urgență Bacău a intrat în atenția publică odată cu cazul lui Corneliu Mureșanu, 85 de ani, care s-a stins la Unitatea de Primiri Urgențe cu suspiciune de COVID-19.

Fiica acestuia a refuzat să-l înmormânteze în sac de plastic, în sicriu închis și cu singura firmă de pompe funebre agreată de instituție, sub simpla suspiciune de COVID-19. A vrut confirmarea acestui diagnostic.

Două zile mai târziu, rezutatul testului molecular a sosit: negativ. Adina Mureșanu a putut să ceară îmbălsămarea tatălui ei și să-l înmormânteze cu firma aleasă de ea.

Nu cu aceea indicată pe ușa de la intrarea în morga spitalului.

Publicitate pe ușa de la intrarea în morgă, deși legea interzice

Firma care se ocupă de transportul decedaților confirmați cu COVID-19 este “Maestro”, scrie pe ușa de la intrarea în Prosectura Spitalului Județean de Urgență Bacău. Pe afiș e trecut și un număr de telefon, deși legea interzice ca firmelor de pompe funebre să li se facă publicitate în unitățile sanitare.

Spitalul Județean Bacău a dat exclusivitate unei firme de pompe funebre pe înmormântările COVID-19. Rudele decedaților, puse să plătească costumele de protecție ale angajaților
Numele firmei și numărul de telefon sunt trecute pe un afiș, la intrarea în morgă

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei prezența oricărei forme de publicitate în unitățile sanitare și instituțiile de medicină legală.

Art. 43, alin.(2) din Hotărârea 741/2016 pentru aprobarea normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare:
Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați
Recomandări
Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați
Spitalul Județean Bacău a dat exclusivitate unei firme de pompe funebre pe înmormântările COVID-19. Rudele decedaților, puse să plătească costumele de protecție ale angajaților
Afișul cu numele firmei și numărul de telefon

Oamenii ăia ne cară nouă morții. Iar acel anunț este pentru personalul nostru, nu pentru familiile aparținătorilor.

Mirela Romaneț, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bacău:

“Contractul cu firma Maestro este unul nou, a fost încheiat pentru perioada 1 mai – 31 decembrie 2020”, mai susține Mirela Romaneț.

Diseminarea contractului în spital

În realitate, Spitalul Județean de Urgență Bacău a încheiat un contract de prestări servicii (nr. 19984) cu SC MAESTRO FUNERALII SRL în data de 18 noiembrie 2019. Firma de pompe funebre abia apăruse de piață.

Înregistrată la 14 martie 2019, MAESTRO FUNERALII SRL nu figurează ca având contracte câștigate – achiziții publice în SEAP.

Contractul cu firma MAESTRO este pentru preluarea celor decedați din județ și de pe secțiile spitalului și transportarea lor la morga spitalului.

Mirela Romaneț, purtător de cuvânt al SJU Bacău:

Anul trecut, la câteva zile după semnarea contractului, la avizierul spitalului a apărut o adresă, avizată de conducerea unității medicale, prin care firma de pompe funebre solicita să i se comunice “cu celeritate persoanele decedate”.

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Recomandări
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Spitalul Județean Bacău a dat exclusivitate unei firme de pompe funebre pe înmormântările COVID-19. Rudele decedaților, puse să plătească costumele de protecție ale angajaților
Adresa de la avizierul SJU Bacău

MAESTRO a înmormântat “7-8 decedați COVID din Spitalul Județean”

Avem contract cu spitalul ca, atunci când cineva a decedat, să mergem să-l luăm din salon și să-l ducem la morgă.

Ionuț Marcu, reprezentatul legal al firmei MAESTRO:

Tot Ionuț Marcu recunoaște însă că, de la izbucnirea pandemiei și până acum, firma MAESTRO nu s-a limitat la a duce decedații din salon la morgă, ci a înmormântat “7-8 decedați COVID. Toți, de la Spitalul Județean”.

Decedații au fost ridicați de MAESTRO din morga spitalului și transportați la cimitir, pe cheltuiala familiilor.

Iar o “înmormântare COVID” e mai scumpă decât una obișnuită. Pe lângă sicriu, transport și cele necesare, Ionuț Marcu spune că rudele trebuie să achite și contravaloarea costumelor de protecție cu care se echipează cei de la pompele funebre.

Un combinezon e în jur de 100-120 de lei, depinde de unde îl cumperi. Pentru o înmormântare e nevoie cam de trei echipamente, așa că sunt 400-500 de lei în plus.

Reprezentatul firmei MAESTRO:

Câte decese COVID au fost, de fapt, în spitalul din Bacău?

Ultimele cuvinte ale unor români dispăruți în inundațiile din Spania: „Sunaţi la 112, nu scăpăm din asta”
Recomandări
Ultimele cuvinte ale unor români dispăruți în inundațiile din Spania: „Sunaţi la 112, nu scăpăm din asta”

Reprezentantul firmei MAESTRO spune că a înmormântat “7-8 decedați COVID”.

Însă pe lista deceselor înregistrate la nivel național, publicată de Grupul de Comunicare Strategică, Spitalul Județean de Urgență din Bacău figurează doar cu cinci cazuri: decesele cu nr. 48, 94, 605, 608 și 854.

Reprezentanții spitalului refuză să comunice public numărul de decese COVID din unitatea medicală.

În ceea ce privește numărul de decedați, nu putem da noi nici o informație în acest sens, singurul organism abilitat fiind Grupul de Comunicare Strategică.

Mirela Romaneț, purtător de cuvânt al SJU Bacău:

Nici DSP Bacău nu vrea să spună câte decese COVID sunt la Spitalul Județean.

Precizăm faptul că toate datele relevante, înregistrate la nivelul unităților sanitare din județ, sunt transmise, zilnic, de către Grupul de Comunicare Strategică, sursa INSP București.

DSP Bacău:
Spitalul Județean Bacău a dat exclusivitate unei firme de pompe funebre pe înmormântările COVID-19. Rudele decedaților, puse să plătească costumele de protecție ale angajaților
Răspunsul DSP Bacău

Tot la Grupul de Comunicare Strategică ne-a trimis și prefectul de Bacău, Liviu Miroșeanu, atunci când i-am cerut să ne spună câte decese COVID sunt în Spitalul Județean.

Iar Grupul de Comunicare Strategică ne-a precizat că aceste informații, care au caracter public, ar trebui să fie comunicate de către autoritățile locale.

Și cazurile suspecte pot fi înmormântate ca decese COVID

Firmele de pompe funebre preiau decedații COVID din spital numai după ce DSP eliberează un aviz sanitar, pentru fiecare caz în parte.

Spitalul Județean Bacău a dat exclusivitate unei firme de pompe funebre pe înmormântările COVID-19. Rudele decedaților, puse să plătească costumele de protecție ale angajaților
Aviz sanitar decedat COVID

Avizul pentru transportul persoanelor decedate COVID-19, pe perioada pandemiei, se emite de către DSP Bacău în baza Certificatului de deces precum și a certificatului medical constatator completat și eliberat de medicul curant sau de medicul de familie.

DSP Bacău:

Ordinul Ministerului Sănătății 436/2020 prevede că pot fi considerate decese COVID și persoanele “internate în spital suspecte de infectare cu COVID-19, la care nu s-a efectuat testarea pentru confirmare”.

Cu alte cuvinte, este de ajuns ca pe certificatul medical constatator al decesului să fie trecut și doar “suspect COVID”.

Spitalul Județean Bacău a dat exclusivitate unei firme de pompe funebre pe înmormântările COVID-19. Rudele decedaților, puse să plătească costumele de protecție ale angajaților
Certificatul de deces al lui Corneliu Mureșanu

Așa cum era scris și pe certificatul lui Corneliu Mureșanu, pe care fiica lui a refuzat totuși să-l înmormânteze ca pe un deces COVID, în sicriu închis și cu firma afișată pe ușa de la intrarea în morga spitalului…

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
Știrileprotv.ro
Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cele șase zodii care încep noul an în forță. Vine cea mai bună perioadă din viața lor, noroc uriaș pentru Balanțe și Capricorni
FANATIK.RO
Cele șase zodii care încep noul an în forță. Vine cea mai bună perioadă din viața lor, noroc uriaș pentru Balanțe și Capricorni
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Șofer din România, considerat erou în Spania. Cum a scos cu TIR-ul său o mașină aflată în mijlocul puhoaielor
FANATIK.RO
Șofer din România, considerat erou în Spania. Cum a scos cu TIR-ul său o mașină aflată în mijlocul puhoaielor
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Financiarul.ro
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Un bărbat din Buzău a pierdut 72.000 de lei după ce şi-a instalat o aplicaţie pe telefon
Observatornews.ro
Un bărbat din Buzău a pierdut 72.000 de lei după ce şi-a instalat o aplicaţie pe telefon
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI