O femeie de serviciu din România, mai curajoasă decât polițiști, procurori și judecători

Insistența și argumentele unei femei de serviciu din gara CFR Timișoara Est au dus la o premieră în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). „Este prima decizie CEDO care spune că hărțuirea sexuală este o atingere la adresa vieții private”, spune, pentru Libertatea, Iulia Motoc, judecătoare CEDO care a făcut parte din completul de judecată.

Plângerea lui C. împotriva României a fost înregistrată la CEDO pe 8 octombrie 2020. Ce a pățit femeia?

C., cum ne vom referi la femeie în text, angajată la o firmă de salubritate din Timișoara, a descris umilința pe care a trăit-o în raport cu C.P., bărbatul pe care l-a reclamat pentru hărțuire sexuală, șef de gară la Timișoara Est. Acolo, ea era detașată ca femeie de serviciu. 

Cum a decurs ancheta în România

În toamna lui 2017, C., o femeie din Timiș, în vârstă de 47 de ani, angajată la o firmă privată de salubritate care avea contract cu CFR, a depus o plângere penală pentru hărțuire sexuală. 

 A invocat articolul 223 din Codul Penal, ce vizează hărțuirea sexuală. 

• Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.- Art. 223, alineat 1.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Femeia a declarat că, de peste doi ani, era hărțuită sexual la muncă de șeful gării. 

Pentru că nu a acceptat avansurile lui sexuale, a fost umilită și supusă unei presiuni extraordinare, a mai precizat ea în plângere. 

Deși angajată la o firmă privată, C. era detașată și făcea curat din 2014 la Gara Est Timișoara, unde C.P. era șef de gară. 

Ce a reclamat ea în plângerea penală de pe 3 noiembrie 2017: 

• Șeful de gară, C.P., i-a cerut de mai multe ori să facă sex cu el.
• Pentru că l-a refuzat în mod constant, a început să ia o serie de măsuri care să îi creeze disconfort, terorizând-o.
• Încerca să o dezbrace când o găsea singură sau într-un loc mai izolat. Îi spunea să stea locului, că o să îi facă „ceva frumos”.
• A devenit tot mai insistent și agresiv. 
• Ca să nu-și piardă jobul, C. a încercat să îl evite pe C.P., însă acesta o urmărea când rămânea singură.
• Refuza să îi dea produsele de curățenie, astfel încât ea să nu își mai poată face treaba. 
• O amenința că „îi va da un șut în fund” și îi spunea că el e șeful, iar ea e o simplă femeie de serviciu.

Femeia a propus mai mulți martori și a depus la dosar înregistrări făcute de ea, cu discuții între ea și C.P. de natură sexuală. 

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

„Mă lua să mă dezbrace, îmi sucea mâna la spate, să stau cuminte”

În discuția cu Libertatea, C. vorbește cu greu despre 2017, anul în care șeful ei a încercat să-i dea hainele jos, când făcea curat în biroul lui. „Mă lua să mă dezbrace, îmi sucea mâna la spate, să stau cuminte. Îi spuneam să-și vadă de familie, că are doi copii, el zicea să nu mă bag în familia lui”, își amintește. Și plânge. 

Uneori, ridică tonul vocii, ca și când ar vorbi direct cu bărbatul din cauza căruia se trezea brusc în mijlocul nopții, pentru că se temea să se ducă a doua zi la muncă. 

Am spus că «NU», de ce nu m-a lăsat în pace? Chiar dacă eu sunt femeie de serviciu și el este șef, în primul rând suntem oameni. Făceam curat repede în biroul lui și fugeam, îmi era silă de el.

C., femeia care a câștigat la CEDO:

Atât de tensionată era în zilele de lucru. În plus, șeful i-ar fi sugerat că ar putea fi dată afară. Acestea au fost faptele, relatate de femeie. Ce s-a întâmplat mai departe?

S-a plâns de felul în care autoritățile au tratat cazul

Femeia s-a plâns că modul în care autoritățile din România au reacționat și i-au examinat „situația umilitoare și jenantă” în care fusese pusă de către C.P. a privat-o de o soluționare corectă a plângerilor sale și a produs consecințe negative pentru viața ei privată, relația cu colegii de muncă și sănătatea ei în general. 

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

„Am fost foarte dezamăgită de instanță și de poliție”

„Nu mă interesează banii, mă interesează că mi se face dreptate”, spune femeia care a reclamat statul român la CEDO. 

Și-a dorit ca dosarul să ajungă „acolo unde chiar se face dreptatea”, ceea ce, spune ea, n-a obținut în România. „Aici nu s-au luat în considerare nici înregistrarea, nici martorii – impiegații, care m-au văzut plângând”, povestește femeia. „Am fost foarte dezamăgită de instanță și de poliție”.

Printr-o rudă, a luat legătura cu Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADOR), care i-a pus la dispoziție un avocat, Bianca Ioana Radu. „A avut încredere în mine de la început”, povestește C., care s-a împrumutat la bancă pentru a o plăti.  

Avocata ei a invocat articolul 6 din Convenție, privind dreptul la un proces echitabil. Curtea însă i-a examinat plângerea din punctul de vedere al articolului 8 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la respectarea vieții private și de familie. 

Soluția judecătorilor CEDO s-a dat săptămâna aceasta, pe 30 august, la mai puțin de doi ani de la plângerea inițială făcută la Curtea Europeană. 

• Declarațiile lui C. nu au fost tratate ca probe pertinente de către procurori.
• Aceștia nu au ținut cont de context: faptele de hărțuire sexuală sunt adesea subraportate, pentru că se petrec în spatele ușilor închise, ceea ce face și mai greu pentru victime să le dovedească.
• Autoritățile din România au concluzionat că C. nu s-a simțit umilită, nici intimidată, dar nu au cerut nicio expertiză psihologică a acesteia.
• Au ignorat, de asemenea, raportul de putere și subordonare dintre C. și C.P., șeful ei.
• Au cerut o confruntare între femeie și un șef din cadrul CFR fără să explice necesitatea acesteia.

Judecător CEDO: Cazul a fost tratat ca unul prioritar

„Am tratat-o ca pe o speță prioritară. Cazul a fost depus în 2020 și a fost deja rezolvat. Termenele la noi, la CEDO, sunt foarte lungi, dar acest caz este necesar să fie unul prioritar și de impact”, explică pentru Libertatea Iulia Motoc, judecătoare CEDO care a făcut parte din completul de judecată.

„Când o decizie este luată în unanimitate, decizia este foarte puternică”, adaugă magistratul. 

Decizia încă nu este definitivă, rămâne definitivă după trei luni sau dacă nu se apelează la Marea Cameră. „Dar când deciziile sunt unanime, este aproape imposibil ca această să fie schimbată de Marea Cameră”, completează judecătoarea de la CEDO. 

La executarea acestei hotărâri ar trebui să fie reluat procesul în România, consideră Motoc. C. a avut „o mare putere și un mare curaj” să meargă mai departe cu această speță, spune magistratul. 

„Orice act de hărțuire sexuală, fie că el poate să atingă pragul dreptului penal sau poate să rămână în sfera dreptului muncii sau a egalității de șanse, este un act care umilește victima”, explică judecătoarea Iulia Motoc.

„Lucrurile astea sunt foarte puțin cunoscute în România și sunt bagatelizate, pentru că trăim în Europa de Est, într-o cultură în care hărțuirea sexuală este, într-un fel, ridiculizată de mulți oameni, nu se ține cont de ea, nu este luată în serios și face parte dintr-un tabel mai larg de marginalizare și de încălcare a drepturilor femeilor, care există în special în țările din Europa Centrală și de Est, unde nu s-a atins același nivel de democrație consolidată ca în țările Europei de Vest”, adaugă judecătoarea Motoc.

CFR a ignorat acuzațiile de hărțuire sexuală față de un angajat al său

Georgiana Epure, președinta Asociației pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G, spune pentru Libertatea că decizia CEDO scoate la iveală și modul greșit în care CFR a gestionat situația. 

„Angajatorul, companie de stat, în loc să investigheze cazul semnalat de această doamnă și să ia măsurile necesare, așa cum prevedea politica internă care interzice astfel de situații, i-a spus femeii să meargă la poliție, neasumându-și nicio răspundere față de siguranța angajatei”.

U.C., unul dintre șefii CFR care fusese informat în legătură cu acuzațiile de hărțuire sexuală, a refuzat să analizeze cazul și i-a cerut femeii să meargă la poliție, deși la nivelul companiei există un regulament intern care interzice orice comportament ce aduce atingere demnității unei persoane și încurajează raportarea unui astfel de comportament către conducere. 

Declarația lui C. 

În 27 noiembrie 2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a început urmărirea penală. 

C. a fost audiată la câteva zile, în 5 decembrie 2017. 

Femeia le-a povestit anchetatorilor că, după ce îl refuzase în repetate rânduri pe C.P., acesta a devenit agresiv verbal, hărțuind-o și acuzând-o că nu își face treaba. Așa că în septembrie 2017, C. i-a povestit unui superior despre comportamentul lui C.P. din ultimii doi ani. 

Au urmat două întâlniri la care au participat C. și câteva persoane cu funcție de conducere din cadrul CFR. La a doua întâlnire, a fost prezent și C.P., șeful de gară. Conform femeii, acesta și-a recunoscut faptele și a cerut scuze. 

Femeia le-a mai spus anchetatorilor că nu îl denunțase pe C.P. până atunci pentru că i-a fost frică de el. Îi spunea mereu: „Cine o să te creadă? Tu ești o femeie de serviciu, iar eu sunt șeful, toată lumea știe cine sunt”.

Teama să nu-și dea seama că-l înregistrează

Când a simțit că nu mai poate „să scape de el”, s-a hotărât să-l înregistreze cu telefonul, povestește C. pentru Libertatea. I-a fost frică să nu o prindă, dar voia să facă neapărat ceva. 

„Nu mai rezistam”, repetă de câteva ori. 

Era o perioadă în care își îngrijea mama bolnavă, fără pensie. De asta, a tot evitat să-și pună în vreun fel în pericol locul de muncă.  

După confruntare, situația a rămas neschimbată, mai mult, șeful Gării de Est, deranjat că au aflat și alții, a insistat ca ea să-și lase locul de muncă. Femeia își împărțea timpul de lucru între această gară și o companie privată de transport feroviar. La un moment dat, i-a povestit unui director de la firma particulară ce i s-a întâmplat și au aranjat cu firma de curățenie să-și facă toate orele la ei. 

Șeful de gară, audiat abia după un an

Pe 19 octombrie 2018, C.P., care nu fusese pus sub acuzare până la acea dată, a fost audiat ca martor. 

Trecuse aproape un an de când femeia a depus plângerea. 

Ce a declarat șeful de gară:

• A întreținut raporturi sexuale cu C. o singură dată în 2014.
• A evitat-o apoi, de teamă că soția lui va afla.
• A auzit că, după scurta lor relație, pentru că nu i-a mai arătat interes sexual, C. a avut relații sexuale cu alt angajat din gară. 
• Din 2016, C. a început să îi facă avansuri și să se îmbrace sexy ca să îl provoace. 
• El i-a atins sânii de mai multe ori în biroul lui, dar a fost mereu cu consimțământul ei.
• În ianuarie 2017, C. i-a spus că l-a înregistrat când „se jucau”, adică atunci când o atingea. A crezut că e o glumă și nu a luat-o în serios. 

Martorii

Mai mulți angajați de la Timișoara Est au declarat că femeia le povestise că C.P. a hărțuit-o sexual. Patru dintre ei au spus că au văzut-o stresată, supărată și au surprins-o plângând. 

Doi martori au spus că au ascultat înregistrările și că discuțiile aveau caracter sexual, dar păreau consimțite. Un alt martor a declarat că, la întâlnirea în care C. a reclamat hărțuirea sexuală, aceasta nu a părut supărată și nu a plâns, ci a părut, mai degrabă, veselă. 

Parchetul clasează cazul

Pe 22 octombrie 2019, la doi ani după ce femeia a depus plângere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus o ordonanță de clasare.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că acțiunile numitului C.P. nu se circumscriu elementului material al infracțiunii cercetate, nefiind atinsă nici urmarea imediată, aceea de intimidare sau punere într-o situație umilitoare a victimei. 

Ordonanța de clasare:

Femeia a formulat o plângere împotriva soluției de clasare, însă a fost respinsă. A depus apoi plângere împotriva celor două ordonanțe la Judecătoria Timișoara. Dar, într-o decizie finală, emisă pe 11 iunie 2020, și instanța i-a respins ca nefondată plângerea.

Argumentele Judecătoriei Timișoara: „Doi adulți care nu par a fi deranjați de ceea ce se întâmplă între ei”

Decizia CEDO arată că, deși instanța din România a constatat existența unor solicitări de favoruri sexuale, a concluzionat că „nu se poate vorbi despre intimidarea sau punerea petentei într-o situație umilitoare”. 

Conform legii din România, pentru ca o faptă să fie încadrată ca hărțuire sexuală, e nevoie să se arate nu doar existența solicitării de favoruri sexuale la muncă, dar și să se demonstreze efectul acesteia asupra victimei. 

Studiind și Hotărârea Judecătoriei Timișoara, de pe 11 iunie 2020, putem urmări îndeaproape argumentarea instanței. 

„(…) cei doi protagoniști ai dialogurilor înregistrate nu par a fi stânjeniți de ceea ce se întâmplă în momentul înregistrării conversațiilor. Relatările martorilor despre diversele stări ale intimatei, unii o văd necăjită și tulburată, alții veselă și fără să fie deranjată de cele ce relatează, nu pot contura existența urmării imediate a infracțiunii reclamate”, arată hotărârea Judecătoriei din Timișoara. 

Analiza CEDO. Relația de putere și subordonare dintre cei doi, ignorată de România

Principalul argument pentru clasare, adus atât de Parchet, cât și de instanță, este „absența umilirii victimei ca urmare a faptelor în cauză”, notează judecătorii CEDO. 

Autoritățile din România nu au încercat însă să plaseze în context dovezile care sugerau că ea părea uneori tristă, după întâlnirile ei cu C.P., în timp ce alteori păruse „destul de veselă”. 

De exemplu, menționarea acestor afirmații în decizii nu a fost însoțită de nicio evaluare a raportului de putere și subordonare dintre reclamantă și C.P., și nici de amenințările pe care acesta le-ar fi formulat împotriva acesteia. 

Decizia CEDO:

Declarațiile lui C. nu au fost tratate ca probe pertinente, consideră judecătorii Curții Europene, „deoarece nu a făcut nicio evaluare a coerenței și credibilității acestora”, se mai arată în decizie. 

De asemenea, declarațiile femeii nu au fost puse în context de către procuror. „În acest sens, Curtea trebuie să reitereze că, la fel ca și violența domestică, cazurile de hărțuire sexuală nu ies întotdeauna la suprafață, deoarece acestea continuă să fie semnificativ subraportate – se desfășoară adesea în cadrul relațiilor personale și în spatele ușilor închise, ceea ce îngreunează și mai mult efortul victimelor de a dovedi”.

Autoritățile nu au cerut evaluarea psihologică a femeii

Parchetul și instanța nu au luat nicio măsură activă pentru a evalua consecințele pe care acțiunile lui C.P. le-ar fi putut avea asupra victimei, arată decizia CEDO. 

De asemena, autoritățile ar fi putut analiza dacă existau motive pentru ca reclamanta să facă acuzații false împotriva lui C.P., așa cum a fost sugerat de unele dintre declarațiile martorilor. Nici asta nu au făcut. 

„Să aibă curajul să-i denunțe”

După decizia CEDO, C. e mulțumită, însă viața ei nu se întoarce brusc la normalitate. 

De când și-a reclamat șeful, se ceartă des cu soțul și e convinsă că acesta n-are încredere deplină în versiunea ei. Doar cu fiica, de asemenea căsătorită, mai discută despre asta. „Cui să mă plâng, dacă nu ei?”.  

Are și un mesaj pentru femeile care trec prin ce-a trecut ea, hărțuire sexuală la locul de muncă sau în alt context: „Să aibă curajul să-i denunțe, să nu mai rabde. Dacă o să-i denunțe, poate se liniștesc”.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro