Sute de mii de români şi-au cumpărat autoturisme second-hand de la diverşi indivizi care le-au adus de peste hotare, din ţări ca Germania, Italia, Spania, la preţuri cu mult sub preţul pieţei. Numai că afacerea samsarilor care nu i-a afectat direct pe cumpărători a adus statului pierderi de zeci de milioane de lei.
Asta pentru că “traficanţii” de autovehicule luau maşini de la diverse firme din străinătate – nu de la dealeri auto sau persoane fizice – şi, odată ce le aduceau în ţară, “uitau” să plătească TVA pentru bunurile cumpărate. Negustorii “fabricau” şi alte acte din care să reiasă că trebuie să plătească la stat sume mult mai mici decât prevedea legea. Când inspectorii ANAF au verificat tranzacţiile la firmele străine, au constatat că românii au încercat să păcălească bugetul.
Datorii de 62.000 de euro
Aşa s-a ajuns ca unii dintre samsarii de autoturisme la mâna a doua să aibă de achitat la Fisc sume impresionante. De exemplu, în Botoşani, un tânăr în vârstă de 32 de ani care a vândut 36 de autovehicule în România, între 2008 şi 2010, are de dat la vistieria statului, ca taxe şi penalizări, aproape 280.000 de lei (circa 62.000 de euro). Nu este însă singurul, mulţi afacerişti din zonă trezindu-se cu conturile blocate.
Negustorii au mers cu jalba- n proţap la judecată, însă nu le-a mers şi au primit condamnări la puşcărie cu suspendare, plus că au fost obligaţi să dea taxele la stat. Şi în Capitală, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au descoperit o firmă care a înşelat bugetul cu peste 13 milioane de lei în cinci ani. Societatea a cumpărat 1.372 de maşini din afară, pentru care a plătit TVA mai mică decât ar fi trebuit.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro