Potrivit procurorilor, în perioada 16 august 2023 – 18 ianuarie 2024, inculpaţii, cu sprijinul unei clinici medicale, au constituit un grup infracțional organizat „în legătură cu procesul de eliberare a fişelor medicale grupa I şi II pentru persoane care solicitau obţinerea/reînnoirea permisului de conducere auto”.
Concret, membrii grupării sunt acuzați că au falsificat semnăturile medicilor pentru a da impresia că șoferii au fost consultați și sunt apți.
„Membrii grupului au organizat un amplu proces de falsificare a fișelor medicale, prin contrafacerea semnăturii medicilor de la specialitățile necesare procesului de examinare clinică, atestând în mod nereal că examinările medicale ar fi fost realizate de personal medical autorizat. Prin această modalitate, înscrisurile oficiale în discuție erau eliberate cu calificativul «apt» fără ca beneficiarii acestora să fi fost supuși unui control medical real”, spun procurorii.
Joi, 22 februarie, cinci suspecți au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Alți trei au fost plasați sub arest la domiciliu.
„În acelaşi context procesual, faţă de persoana juridică menţionată a fost luată măsura preventivă a interzicerii pentru o perioadă de 60 de zile a desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora au fost comise infracţiunile”, menționează Parchetul.