Călin Sobaru avea 15 ani când tatăl lui s-a aruncat de la balconul Parlamentului, cu două zile înainte de Crăciun. Adrian Sobaru purta atunci un tricou alb, pe care era scris, cu o cariocă albastră, „Ne-aţi ciuruit!!! Ne-aţi vândut şi ne-aţi trădat. Ne-aţi ucis viitorul copiilor. Ne puteţi lua viaţa şi banii, dar nu libertatea!!!”. Gestul disperat al bărbatului venea după ce familia lui întâmpina greutăţi în a-i oferi lui Călin, diagnosticat cu autism infantil, o terapie specializată. Ajutorul a venit, câteva luni mai târziu, din partea soţilor Diana şi Dan Şucu. Cei doi, care deţin Fundaţia Mobexpert, i-au oferit lui Călin şedinte de terapie cu doi psihologi care, în doar un an şi jumătate, au reuşit să-l recupereze pe băiat. „Noi am fost aproape de familie şi trebuie să spun că dragostea lor a lucrat poate la fel de mult ca terapia. Se poate, vă spun! Sunt oameni disperaţi, sunt părinţi cu probleme şi ştiu cât le este de greu şi nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva, dar ajutorul, dragostea, familia şi cei apropiati pot schimba lucrurile!”, a declarat Diana Şucu pentru Libertatea. Aşa cum spun părinţii, Călin a făcut primele nouă clase într-o şcoală specială, pentru că n-a fost acceptat la una de masă. „Noi ştiam că poate mai mult, însă nimeni nu i-a dat nici o şansă”, spune Adrian Sobaru.

Vrea să facă facultatea în Germania

Diana Şucu a reuşit însă să-l înscrie la un liceu de masă, unde Călin a repetat, anul trecut, clasa a noua, iar astă-vară a luat premiul al doilea. „El nu făcuse istorie, geografie sau limbi străine. Acum e ca o enciclopedie. Are o capacitate enormă de a stoca informaţii. Când a luat primul 10 am plâns. Am plâns şi la al doilea, şi la al treilea. Apoi a devenit o obişnuinţă”, adaugă tatăl lui Călin. Adolescentul îşi doreşte acum să urmeze o facultate în Germania, unde să studieze informatica, pasionat fiind de tehnologie.

Adrian Sobaru (dreapta) s-a aruncat în 2010 de la balconul Parlamentului. Soţia lui, Mădălina (stânga), şi fiul, Călin (mijloc), l-au ajutat să treacă peste acea perioadă.

Urmărește-ne pe Google News