„Cu multă tristețe, pot confirma că fiul meu, Jethro, a decedat”, a spus muzicianul într-un comunicat. „Am fi recunoscători pentru intimitatea familiei în acest moment”.

Jethro Lazenby fusese eliberat pe cauțiune de la Centrul de arest preventiv din Melbourne joia trecută, 5 mai, după ce un magistrat a dispus că trebuie să urmeze un tratament împotriva abuzului de substanțe și să evite contactul cu mama sa pentru următorii doi ani.

Fiul cel mare al lui Cave, care a lucrat ca actor și model, fusese încarcerat pentru un atac violent asupra mamei sale, Beau Lazenby, în casa acesteia din Melbourne, Australia. Avocatul lui Lazenby, Sean Ghattas, a declarat că acesta a fost diagnosticat cu schizofrenie, care i-a afectat judecata. Anterior, el a petrecut timp în închisoare în 2018 pentru o serie de atacuri violente asupra iubitei sale de atunci.

Jethro Lazenby s-a născut la Melbourne în 1991 și a aflat că Cave este tatăl său abia la vârsta de 8 ani.

A început să facă modelling după ce a fost remarcat în oraș și a avut roluri de actor în filmul Corroboree din 2007 și în filmul My Little Princess din 2011, în care a jucat Isabelle Huppert. De asemenea, a lucrat mai recent ca fotograf.

Moartea sa vine la mai puțin de șapte ani după ce un alt fiu al lui Cave, Arthur, a murit, la vârsta de 15 ani, după ce a căzut de pe o stâncă în Brighton. Potrivit unei anchete, adolescentul luase LSD înainte de cădere, pe care medicul legist a considerat-o accidentală.

În 2018, Nick Cave făcea mărturisiri sfâșietoare despre fiul său mort: Îl aud vorbind cu mine. „Îl aud vorbindu-mi, părintește, mă ghidează, deși poate nu este acolo”.

Muzicianul, care este cunoscut mai ales pentru activitatea sa cu The Bad Seeds, s-a mutat ulterior la Los Angeles împreună cu soția sa, deoarece „Brighton devenise prea trist”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News