Cei patru au acționat la cele două malluri din oraș, de unde ar fi reușit să fure haine de 14.000 de lei. Au avut ghinion când a început să sune o alarmă, așa că au ajuns direct în mâinile polițiștilor.
Tinerii au vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, iar unul dintre ei este, potrivit informațiilor Libertatea, copilul cel mic al lui Georgică Cornu, om de afaceri cunoscut după porecla ”Regele Asfaltului din Banat”.
Andrei a fost un elev-problemă și în anul 2013 a fost filmat când l-a bătut pe un coleg de clasa de la Liceul Lenau din Timișoara. S-a lăudat atunci pe Facebook cu isprava făcută. Tatăl lui este președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timiș.
Andrei și prietenii lui au dat ultimul atac în 30 iunie, după ora 18, la Iulius Mall, cel mai mare mall din Timișoara. Își alegeau hainele de care considerau ei că aveau nevoie și le puneau într-un rucsac. Numai că la ultimul furt a început să sune o alarmă, astfel că paznicii au chemat imediat poliția.
Oamenii legii au aflat apoi că au furat și din celălalt mall, Shopping City, dintr-un magazin internațional care adună sub aceeași umbrelă mai multe branduri.
„Dintr-o societate comercială situată în Calea Șagului din municipiu au fost sustrase articole vestimentare în valoare de 10.000 de lei, iar din cea de-a doua societate, situată în Piața Consiliul Europei, au fost sustrase articole vestimentare în valoare de 4.000 de lei. În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Secției 4 au fost identificați doi băieți de 20 de ani și două fete de 24 și 25 de ani, bănuiți de comiterea faptelor”, ne-au declarat reprezentanții IPJ Timiș.
Ei apar pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere, astfel că procurorul de caz a decis reținerea lor.
Oamenii legii au efectuat și mai multe percheziții la domiciliile celor patru tineri, chiar înainte să-i rețină. Cei patru au fost reținuți deocamdată pentru 24 de ore și sunt acuzați de furt calificat.