Akash Ambani este fiul lui Mukesh Ambani, iar mireasa lui, Shloka Mehta, este fiica lui Russell şi a lui Mona Mehta. Ceremonia a avut loc sâmbătă în capitala financiară a Indiei, Mumbai, potrivit Press Trust și Mediafax.
Nu se cunoaște la acest moment cât a costat nunta, dar o estimare a costurilor de la căsătoria sorei lui Akash Ambani, care a avut nunta în luna decembrie, a arătat că familia a cheltuit aproximativ 100 de milioane de dolari. Cifra a fost înaintată de un organizator local de nunți, dar o persoană din familie a negat, spunând că nu au cheltuit mai multde 15 milioane de dolari.
În 2018, tatăl mirelui, Mukesh Ambani, l-a depăşit pe fondatorul grupului Alibaba, ajungând pe primul loc în topul celor mai bogați oameni din Asia. Compania sa, Reliance Industries, este un conglomerat cu afaceri de 66 de miliarde de dolari din sectorul petrochimic, energetic, textile, resurse naturale, retail şi telecomunicaţii, potrivit Bloomberg.
Ambani avea o avere estimată la 44,3 miliarde de dolari, în timp ce averea lui Jack Ma (Alibaba) este estimată la 44 miliarde de dolari.
Sursa foto: EPA