Petrecerea de nuntă început la ora 17.00, iar echipajul de control, din care făceau parte poliţişti, reprezentanţi ITM şi DSP Bihor, a descins la sala de evenimente în jurul orei 21.00, când cheful era în toi.

  • Normele legale permit, în contextul pandemiei, ca în incinta localurilor să fie găzduite doar 50 de persoane, iar în exterior 100. La petrecere se aflau peste 350 de persoane.

Comisarul pensionar a pretins că n-are lista cu toți invitații

Rugat să prezinte lista invitaţilor, comisarul şef (rezervă) Eugen Boc a pretins că nu are decât una incompletă, așa că poliţiştii au făcut baraj la intrarea în salonul de evenimente și i-au legitimat şi notat pe toţi cei care ieşeau.

În total, conform surselor ebihoreanul.ro, la nuntă au fost circa 350 de persoane.

Conform IPJ Bihor, patronii sălii au fost sancţionaţi cu amenda maximă, de 15.000 lei.

Poliţiştii s-au şi sesizat din oficiu și au un dosar penal în caz, in rem, pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

În timpul controlului, fostul adjunct al Poliţiei Bihor ar fi avut şi o atitudine recalcitrantă, catalogând verificările drept ”răzbunări” îndreptate împotriva sa.

Poliţia Bihor: ”Evenimentul a fost oprit”

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Într-un comunicat transmis, duminică, de Poliţia Bihor, se arată că nunta lui Eugen Boc jr a fost ”spartă” de echipajele de control.

”În jurul orei 21.00, polițiștii orădeni s-au autosezizat că la un local de evenimente din municipiul Oradea se desfășura un eveniment privat la care nu erau respectate prevederile legale privind numărul total de participanți (50 de persoane în interior/ 100 pe terasă), constatându-se prezența la respectivul eveniment a peste 300 de persoane”, se arată în comunicarea oficială, care precizează că evenimentul a fost oprit la intervenția polițiștilor.

”Polițiștii orădeni au întocmit dosar penal în cauză și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. De asemenea, administratorul societății a fost sancționat cu amendă de 15.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind organizarea de activități în spațiul public/ privat/ închis pentru care au fost instituite interdicții/ restricții”, au mai transmis poliţiştii.

Foto: Ebihoreanul.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI