Dorin Chioțea a explicat că accidentul în care a fost lovit copilul său în vârstă de 4 ani s-a produs în fața locuinței sale din spatele Casei Presei Libere.
“A venit soția mea cu copilul din oraș, au intrat în casă. Apoi a ieșit cățelușa, noi credem că băiețelul a ieșit după ea și după aceea am auzit un scrâșnet de roți. Eu i-am auzit pe amândoi când au intrat în casă, făceam suc de portocale. Nu și-a dat nimeni seama că cel mic a ieșit”, a povestit Dorin Chioțea pentru Libertatea.
“La ora 19.12 a fost apelul pe telefonul soției către SMURD, au trecut 26 de minute până a venit salvarea. Nu vrei să știi cum au trecut acele 26 de minute, cu copilul plin de sânge și horcăind”, a mai spus jurnalistul TVR.
Mai repede nu putea ajunge SMURD-ul, sunt absolut convins de treaba asta, chiar le mulțumesc tuturor, dar trebuie făcut ceva, nu putem să lăsăm lucrurile așa. Nu este OK sistemul de urgență din România, chiar și cu tot COVID-ul
Dorin Chioțea, pentru Libertatea:
Conform lui Dorin Chioțea, copilul va fi operat astăzi, la Spitalul Grigore Alexandrescu, având fractură de femur și de craniu.
“Din fericire, nu are sechele neurologice, deocamdată. Eu nu puteam să îl mișc, pentru că puteam să îi produc o leziune gravă. Nu știam dacă are fractură de coloană sau cum este cu piciorul. Singura soluție era să nu îl mișc și să aștept să fie preluat de către cei specializați”, a mai afirmat jurnalistul.
Ce spune Brigada Rutieră
Referitor la acest caz, Brigada Rutieră a informat că “un pieton ar fi traversat strada prin loc nepermis”.
Șoferul unui autovehicul care se deplasa pe strada Santiago dinspre strada Străulești, către strada Guatemala, a surprins și accidentat un pieton care ar fi traversat strada prin loc nepermis.
Brigada Rutieră:
În cauză s-a întocmit un dosar penal, iar cercetările vor fi continuate de polițiștii Brigăzii Rutiere “sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro