Liderul PSD Liviu Dragnea a invitat la nunta fiului său, Valentin Ștefan, toată conducerea partidului, liderii din teritoriu, primari, parlamentari, președinți de Consilii Județene, dar și membrii Guvernului, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă.

Tânărul milionar Valentin Dragnea (29 de ani) își va uni destinul, duminică, cu Gina Alexandra, fata pe care o iubește de mai bine de 5 ani.

În invitația oficială a nunții, cununia religioasă urma să aibă loc la Biserica Elefterie din București, la ora 17:30, iar petrecerea va începe mai târziu, la 19:30, la Palatul Snagov. Surse din partid au precizat pentru Libertatea că locația a fost schimbată în ultimul moment.

Motivul acestei schimbări îl constituie evenimentul creat pe rețeaua de socializare, în care erau invitați cetăţenii să manifesteze în faţa Bisericii Sfântul Elefterie din Capitală. Aproape aproape 5.000 de oameni şi-au exprimat interesul de a participa la acest protest.

Evenimentul a apărut pe pagina comunității online „Luptăm pentru România” și se intitulează „Mergem la nunta lui Dragnea Jr.”.

Organizatorii îi cheamă pe internauţi la biserică să-i ureze mirelui şi socrului mare „La mulţi ani! cu executare!”.

„Mergem la nunta lui Dragnea Jr., să îi urăm „La mulţi ani!”, cu executare! Atât lui, cât si lui „Daddy” Liviu Dragnea! Ne întâlnim cu toţii la ora 17:30 la Biserica Sfântul Elefterie. După cununia religioasă, stabilim dacă mergem şi la Snagov, unde are loc nunta, la care vor participa toţi greii din PSD şi ALDE!”, se arată în descrierea evenimentului.

Liviu Dragnea respingea, recent, orice modificare în planul nunții fiului său, în contextul protestului anunțat. ”Cum să mă gândesc să amân nunta copilului meu? Nici vorbă. (…) Unii să vrea să distrugă evenimentul şi să fiu tot eu acuzat? Vreau să văd cât de departe vor ajunge nişte indivizi în frunte cu Iohannis, pentru că vor primi răspuns pe măsură de la mine. Dacă au impresia că pot lua ţara cu japca, se înşeală amarnic, PSD nu va lăsa ca România să fie condusă prin violenţă”, a spus Liviu Dragnea, la începutul săptămânii, la Antena3.

Unde ar putea să se desfășoare cununia religioasă

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cununia religioasă ar putea avea loc la Mănăstirea Snagov, locul unde se va desfășura și petrecerea de nuntă.

Mănăstirea Snagov este un important monument istoric și de artă feudală din Țara Românească, care se găsește pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, din apropierea localității Snagov.

Cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Vlad Țepeș este situata pe o mica insula din partea de Nord-Vest a lacului Snagov.

Citește și: EXCLUSIV / PSD-iștii se așteaptă la incidente, la nunta fiului lui Liviu Dragnea. „Suntem pregătiți să facem față”

 
 

Urmărește-ne pe Google News