Până atunci, Dragoş Dolănescu împreună cu viitorul naş al băieţelului, Rafael Calderon Angel Furniera, şi cu soţia acestuia îl vor scoate în curând pe micuţ la biserică pentru a i se citi moliftele de binecuvântare.

Mai mult, copilul va avea parte de două petreceri de botez: una în ţara natală şi alta în România. Chiar dacă Dragoş îi acordă toată atenţia mezinului familiei sale, el nu-şi neglijează nici fiul cel mare, pe Ion, în vârstă de 6 ani, pe care l-a înscris recent la o şcoală de fotbal.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News