Fiul disidentului Gheorghe Ursu se luptă de mai mulți ani în instanță pentru ca cei vinovați de torturarea și uciderea tatălui său să fie trași la răspundere. Pe 1 august 2016, maiorul în rezervă Marin Pârvulescu și colonelul în rezervă Vasile Hodiș au fost trimiși în judecată de procurorii militari, ambii fiind acuzați de infracțiuni contra umanității în dosarul lui Gheorghe Ursu. În aceeași speță a fost judecat și Tudor Postelnicu, fost șef al Securității.
Magistrații Curții de Apel București i-au achitat joi pe Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, cei doi foști ofițeri de Securitate judecați în cazul disidentului Gheorghe Ursu, omorât în închisoare. Instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiuni contra umanității în tratamente neomenoase, potrivit Mediafax.
Într-un interviu acordat postului Europa Liberă, Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a mărturisit că nu se aștepta ca instanța să ia această decizie.
Sunt stupefiat, efectiv nu mă așteptam, mi se pare o bătaie de joc la adresa ideii de justiție în România, în clipa asta.
Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu
Andrei Ursu a afirmat că „este un dosar foarte solid, cu sute de probe care demonstrează că oamenii ăștia sunt vinovați (Marin Pârvulescu și Vasile Hodiş n.r.), că l-au torturat pe Gheorghe Ursu în închisoare”.
Mie mi se pare evident că această judecătoare a făcut jocul Securității. Am depus concluzii scrise de aproape 200 de file, oricine ar citi aceste lucruri nu are cum să-i nu-i condamne. Oamenii aceștia l-au torturat și sunt martori care au spus că l-au văzut pe tatăl meu venind de la anchetă, de la Pârvulescu, cărat cu pătura, nu se mai putea mișca, vărsa sânge.
Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu
Fiul disidentului susține că există „probe cu semnătura lui Pârvulescu” din momentul în care ofițerul de Securitate l-a scos pe Gheorghe Ursu de la anchetă.
Deci să-i achite în această situație, înseamnă că s-a lăsat influențată de Securitate. La 30 de ani de la revoluție, de la căderea comunismului înseamnă că mai suntem încă tributari influenței Securității, prin timorare, nu-mi dau seama cum, dar este o evidentă injustiție crasă făcută în cunoștință de cauză.
Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu
Andrei Ursu acuză că „judecătoarea a vrut să-i scape basma curată” pe ce doi foști ofițeri de Securitate și că „a ignorat probele”.
Având în vedere că decizia Curții de Apel nu este definitivă, fiul disidentului Gheorghe Ursu a precizat că va face recurs la Înalta Curte, în speranța că există „un judecător în țara asta care să fie de bună credință, care să vrea să vadă probele”.
sursă foto: Radio Europa Liberă / Revista 22
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro