Comentează
În anul 2008, istoricului Cezara Mucenic i s-a solicitat un studiu amplu despre Cazinoul din Constanţa, pentru a se putea demara lucrările de renovare ale clădirii. Studiul au fost gata în timp util, dar renovarea nu s-a produs niciodată.”Vestea bună este că am fost contactată din nou, recent, pentru a-mi da acordul ca studiul să fie folosit într-o nouă încercare de a renova această excepţională clădire de patrimoniu”, ne-a spus Cezara Mucenic.
Ce conţine documentaţia?
În primul rând explicaţia termenului „cazinou”. Originalul este „casine” şi este un diminutiv al termenului casă de la ţară, respecvtiv clădire pentru recreere, pentru distracţie, adminsitrată de primărie, într-o staţiune balneară. La sfârşitul secolului al XIX-lea erau celebre casinele de la Monte Carlo.
Până în 1878, Constanţa, care era sub ocupaţie turcească, avea o casină contruită din lemn de către comercianţii englezi din localitate. După războiul de independenţă de la 1877-1878, România a preluat Dobrogea şi, desigur, Constanţa. Autoritărţile de la Bucureşti au răscumpărat portul şi calea ferată Constanţa – Cernavodă de la cei care le contruiseră, adică englezii, au contruit podul de la Cernavodă şi au dezvoltat portul şi oraşul Constanţa, iclusiv staţiunea balneară din jurul casinei.
Între 1900 şi 19011 se realizează bulevardele principale şi canalizarea din Constanţa, se întăresc malurile, şi se face un nou Casino – cel pe care îl vedem astăzi. Totul dintr-un împrumut de 1.000.000 de lei de la Casa Creditului Comunal şi Judeţean.
Pentru Casino s-a făcut un amplasament artificaial în mare, în aşa fel încât din interior marea să se vadă din trei părţi, să dea senzaţia de plutire. Este cea mai reuşită clădire în stilul Art Nouveau, operă a arhitectului Daniel Renard, care reuneşte marea cu uscatul în Europa. În linii mari, imobilul conţinea o încăpere pentru jocuri, una pentru lectură, una pentru biliard şi un spaţiu pentru baluri şi spectacole. Spaţiile pentru alimentaţie publică erau reduse, casino avea doar un bufet şi o patiserie. „Ceea ce nu se ştie din toată povestea clădirii este că patiseria din interior, dată în folosinţă la inaugurarea clădirii, în 1911, a fost concesionată de fiul lui Ion Creangă, respectiv maestrul cofetar Constantin Ion Creangă”, ne-a spus Cezara Mucenic.