Fiul lui Mihai Șora consideră că Mihai Șora „a fost si este supus unor atacuri infame, cu scopul de a-l discredita”.
Tom Şora își începe mesajul prin a sublinia că a fost interpretat tendențios faptul că tatăl lui a fost până în anul 1948 membru al Partidului Comunist Francez și că „este de-a dreptul o minciună” Mihai Șora a colaborat între 1948-1951 cu Ana Pauker.
„Apartenența lui Șora la PCF pinä la 1948 se explicä prin faptul cä pinä in 1945 a luptat in Rezistenta Francezä contra ocupatiei Hitleriste a Frantei. Este stiut, cä un segment important din structura rezistentei era compusä din comunisti, care erau bine organizati.
Dar comunistii din Rezistenta Francezä – sau in orice caz un numär mare dintre ei – nu pot fi comparati cu teroristii dogmatici educati la Moscova si trimisi dupä räzboi ca agenti stalinisti in tärile Europei de est, pentru a instaura acolo dictatura comunistä. Foarte multi comunisti din Rezistenta Francezä erau deci pur si simplu minati de idealul libertätii. Așa și tatäl meu”, a scris Tom Șora pe Facebook despre apartenența lui Mihai Șora la Partidul Comunist Francez.
Despre acuzația că Mihai Șora a colaborat cu Ana Pauker, fiul filozofului povestește că tatăl lui a făcut în 1948 o călătorie în România, cu scopul de a-și vizita părinții, pe care nu-i văzuse de 10 ani, o vizită care trebuia să dureze trei săptămâni.
Ajuns în România, Mihai Șora „a fost de la început urmărit permanent de Securitate”, iar la data întoarcerii sale în Franța, „agenți ai securității l-au debarcat la granița cu Ungaria cu forța din tren și l-au readus sub escortă la București”, mai scrie Tom Șora.
„Aici i s-a pus în vedere să lucreze în cadrul Ministerului de Externe, condus de Ana Pauker. Asta era un ordin. Cu această ocazie a fost informat, că nu mai are voie să părăsească România”, scrie fiul lui Șora pe rețeaua de socializare.
Am spus că trebuia să lucreze „în cadrul” ministerului și nicidecum „în cabinetul Anei Pauker” – o mică diferență ! Actuala acuzatie, cä ar fi colaborat si lucrat „în cabinetul Anei Pauker“ e pur si simplu falsä. Tatäl meu nu a primit nici o functie de decizie – asa cum sugereazä detractorii lui – deci nu a lucrat „in cabinet“, ci a fost obligat sä lucreze. Functia era legatä de competenta sa in cea ce priveste limba francezä si situatia politico-culturalä din Franta. Munca sa consta din traduceri de acte sau alte texte din francezä in romänä si invers. In plus trebuia sä redacteze zilnic pentru uzul sefilor un rezumat din toatä presa francezä in limba romänä. Atit!, afirmă Tom Șora.
După episodul de la Ministerul de Externe, Mihai Șora a locuit un timp sub regimul de domiciliu forțat, mai povestește fiul filozofului, care adaugă că, în timpul copilăriei lui, până în 1963, familia lor de 5 membri a locuit într-un apartament împărțit artificial pentru 3 familii, cu aia și bucătăria la comun
Trebuie oare subliniat, că nu așa locuiau cei ce susțineau regimul comunist?
Tom Șora:
La finalul mesajului publicat pe Facebook, fiul filozofului subliniază: „Mihai Șora nu a comis niciodată vreo acțiune politică reprobabilă. Acest lucru este valabil mai ales pentru cea mai cumplită perioadă a comunismului. Faptul că nu a făcut închisoare sub comuniști, nu înseamnă deloc că ar fi fost un profitor al regimului. Asta pot s-o afirm eu, care îl cunosc totuși destul de bine”.
În anul 2017, Mihai Șora a dezvăluit, printr-un mesaj postat pe Facebook, că a fost turnat la Securitate chiar de fiul său.
„În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria: foarte lucrativă pentru unii și, în orice caz, menită să țină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele, turnătoria devenise, la un moment dat, în anii ceaușismului târziu, un reflex condiționat pentru mulți oameni, – de la vecinul din bloc, șeful de birou ori colegul de serviciu, la amicul ocazional, prietenul ‘de nădejde sau – în chip dramatic (căci spulbera toate resorturile familiale) – la fiul care își turna tatăl, tatăl care își nenorocea copilul”, a scris atunci filozoful pe Facebook.
Apariția filozofului Mihai Șora în campania eMag realizată de agenţia de publicitate Papaya Advertising a stârnit un val de reacții în spațiul public, inflamând spiritele (pro și contra), provocând discuții aprinse despre „Libertate în fiecare zi” – sloganul clipului – în contextul în care filozoful de 102 ani a fost membru al Partidului Comunist Francez.
Filosoful Mihai Șora a avut, luni, prima reacție la controversele iscate de clipul pentru eMag, afirmând pe Facebook că „vom povesti pe îndelete despre vremurile de odinioară”.