„Moartea a fost violentă, cauzată de şocul toxic generat de posibila intoxicaţie cu venin provocată de muşcătura de şarpe, dar până nu vom avea toate examenele complementare, toate datele, nu ne putem pronunţa cu certitudine. Fiind o persoană corpolentă, a difuzat în timp veninul in sistemul sangvin. Dacă ar fi primit serul antiviperin, da, ar fi supravieţuit”, a declarat Mihaela Popescu, şefa Serviciului de medicină legală din Argeş, citată de Mediafax.ro

Ce spune șeful Salvamont Argeș

Pe de altă parte, șeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, a declarat, cu referire la decesul fiului fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, că în cei peste 30 de ani de când este salvamontist nu a auzit ca cineva să moară în România în urma unei mușcături de şarpe.

El le recomandă persoanelor care au suferit de o mușcătură de viperă să nu se miște și să solicite ajutor, pentru a li se administra ser antiviperinic în cel mult șase ore de la mușcătură.

„De peste 30 de ani de când sunt salvamontist n-am auzit ca cineva să moară ca urmare a unei muşcături de şarpe. Există trei specii de vipere şi şapte specii de şerpi neveninoşi. Viperele sunt la hibernare în această periodă a anului. Totuşi, este posibil ca fiul fostului ministru să fi fost muşcat de viperă, dacă medicul legist susţine că bărbatul avea două înţepături în zona gambei. O muşcătură de viperă se prezintă ca două înţepături undeva cam la patru milimetri distanţă. Posibil să nu fi urmat paşii necesari pentru a se salva şi să fi avut şi vreo afecţiune care să fi dus la apariţia complicaţiilor şi ulterior la deces”, a declarat Sănduloiu, conform Mediafax.

Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
Recomandări
Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE

Citește și: Şeful Salvamont Argeş, despre moartea fiului lui Răzvan Theodorescu: Nu am auzit ca cineva în România să moară muşcat de şarpe

Fiul fostului ministru, găsit mort în casa de vacanță

Ion Vladimir Theodorescu avea 43 de ani și era din București. Fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, a fost găsit mort, luni, în casa de vacanță pe care o deținea în localitatea Corbeni din județul Argeș.

Potrivit polițiștilor, fiul fostului ministru a fost găsit de oamenii care se ocupau de îngrijirea locuinței. Aceștia le-au spus anchetatorilor că Ion Vladimir nu ieşise din casă toată ziua, aşa că au fost nevoiți să intre cu forţa în locuinţă. Acolo, au avut parte de-o imagine cutremurătoare. Ion Vladimir Theodorescu a fost găsit fără suflare.

Cu o zi înainte de a muri, bărbatul ar fi vorbit la telefon cu un prieten căruia i-a spus că l-ar fi mușcat un șarpe în timpul unei excursii în Munții Buzăului. Ajuns acasă, Ion Vladimir a început să aibă febră și nu a vrut să meargă la spital.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Observatornews.ro
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI