Concluzia: fiul ziaristului Sorin Roşca Stănescu, fostul deputat Mircea Stănescu (39 de ani), a condus autoturismul care l-a omorât pe pietonul Gabriel Dumitru Mănescu (49 de ani), şi nu fosta lui logodnică, Marilena Molnar (38 de ani).
Conform anchetatorilor, în seara zilei de 27 decembrie 2008, Mircea Stănescu împreună cu logodnica sa, M
Iubita lui Mircea, iertată de anchetatori
Conform procurorilor: “S-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de învinuitul Stănescu Mircea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, avân-du-se în vedere decesul învinuitului”. Marilena Molnar, cercetată pentru favorizarea infractorului, deoarece a minţit că ea a condus maşina, a fost “iertată” de procurori pe motiv că “fapta nu prezintă gradul de pericol social”.
Anchetatorii au ţinut cont de faptul că, atunci când a dat declaraţia, femeia era tulburată: tocmai asistase la moartea unui om. În plus, ea ar fi trebuit să-l acuze pe omul care urma să-i fie soţ. În final, Marilena a fost doar amendată administrativ cu 250 de lei.
Mircea şi-a tras un glonţ în cap
La nouă zile de la accidentul produs pe strada Aviator Alexandru Şerbănescu, din Capitală, pe 5 ianuarie, Mircea Stănescu şi-a tras un glonţ în cap. Fostul deputat avea 39 de ani. Nu a lăsat nici un bilet de adio. Imediat după accidentul rutier soldat cu moartea electricianului Gabriel Dumitru Mănescu, iubita lui, Marilena Molnar, a fost cea cercetată pentru ucidere din culpă, dar oamenii legii s-au răzgândit, acuzând-o de favorizarea infractorului şi întocmindu-i lui Stănescu dosar penal pentru accident. Marilena a susţinut tot timpul că ea a condus maşina.