În urmă cu mai bine de o săptămână, Marina Ovsiannikova, un editor de la Pervîi Canal (Channel One), post național de televiziune controlat de stat, intra în studio în timp ce erau prezentate știrile și afișa un banner.

„Opriți războiul!” a strigat femeia, care a afișat un banner cu textul: „Nu războiului. Opriți războiul! Nu credeți în propagandă. Aici sunteți mințiți”.

Marina Ovsiannikova, în spate, cu bannerul antirăzboi

Imaginea a devenit virală în lumea întreagă, femeia a postat și un mesaj pe Facebook, iar apoi a fost reținută, amendată și ulterior, eliberată. Mulți au descris gestul ei ca un act de eroism, dar au existat și voci oficiale, chiar din tabără ucraineană, precum cea a unui membru în Consiliul Suprem al Ucrainei, Roman Hryszczuk, care a spus că „aceasta este o acțiune planificată a Kremlinului”.

În interviul acordat Gazetei Wyborcza, Marina Ovsiannikova (care a mai oferit de la momentul incidentului mai multe declarații și interviuri, n.red.) respinge aceste acuzații

„Dau interviuri și comentarii, mă deschid cât mai mult, pentru că vreau să înțeleagă lumea: intențiile mele sunt sincere”, afirmă aceasta.

Ovsiannikova, care are rude ucrainene, a explicat că a fost amendată nu pentru protestul antirăzboi de la TV, ci pentru videoclipul distribuit pe Facebook. „Reglementările rusești nu permit închiderea mamelor singure în legătură cu un dosar administrativ”, spune aceasta explicând de ce nu a fost arestată și subliniază că „dosarul pentru protest și transmiterea mesajelor este încă în fața ei”. Femeia riscă până la 15 ani de închisoare. „Bănuiesc că și fostul meu angajator, Primul Canal al televiziunii de stat, mă va da în judecată” – adaugă aceasta.

Totodată, Ovsiannikova a afirmat că „propaganda televiziunii ruse a căpătat o dimensiune dezgustătoare. Inumană”.

Născută la Odesa

Ovsiannikova s-a născut la Odesa și s-a mutat în Rusia la vârsta de 8 ani. „Jumătate din familia mea sunt ucraineni – subliniază ea. – De la începutul războiului nu mi-am putut găsi un loc pentru mine. Nu puteam să dorm sau să mănânc. Plângeam. Eram în stare de șoc. Nu-mi venea să cred că trupele noastre au intrat într-o țară atât de aproape de noi încât distrug totul acolo, provoacă haos, rănesc și ucid oameni nevinovați”, a spus ea.

Recunoaște că dacă nu ar fi fost războiul din Ucraina, probabil că ea ar fi lucrat în continuare la televiziunea rusă. „Mă gândeam că trebuie să câștig bani, să-mi întrețin copiii, să-mi plătesc împrumuturile. Sistemul de ture mi se potrivea și mie, lucram în ture săptămânale… a ajutat foarte mult în viață”, a spus ea.

Ea a mai spus cum a reacționat familia ei la protestul ei: „A fost o lovitură pentru familie. Mama este încă în stare de șoc. Fiul meu adolescent m-a acuzat că le-am ruinat viața. Nu simt prea mult sprijin din partea lor. Lor le este frică. De asemenea, mi-e teamă, chiar foarte mult, până la urmă, sunt doar om”, a spus ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News