Surse din rândul anchetatorilor, citate de News.ro, afirmă este posibil ca tânărul, în vârstă de 18 ani, să fi aruncat cuțitul în peretele din hol. Polițiștii au găsit urme în acest sens. De aceea, procurorii cred că obiectul ascuțit ar fi ricoșat din perete în spatele băiatului. Apoi, Sabin Șerban ar fi căzut și, în urma impactului cu podeaua, arma să se înfipt în corpul victimei.
Anchetatorii au indicii prin care să susțină această teorie. Au descoperit că Sabin Șerban a cumpărat, la sfârșitul lunii octombrie, cuțitul, cu care a fost găsit înjunghiat, dintr-un magazin specializat, după cum reiese dintr-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Fiul ofițerului SRI din Iași, mort din cauza unui accident stupid. Anchetatorii iau în calcul toate ipotezele
Chiar și în aceste condiții, procurorii nu exclud nici varianta unei crime și continuă investigațiile.
„A fost stabilită provenienţa celor două obiecte tăietor-înţepătoare găsite în locuinţă – un cuţit tip fluture (cu privire la care s-a stabilit că a fost dobândit de victimă cu doi ani în urmă) şi cuţitul extras din corpul victimei (bun achiziţionat de victimă dintr-un magazin specializat din Iaşi la data de 01.10.2016)”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Anchetatorii mai precizează că au fost dispuse patru expertize bio-criminalistice pentru identificarea profilului ADN, precum şi mai multe percheziţii în sistem informatic cu privire la nouă dispozitive de stocare a datelor informatice. Rapoartele ştiinţifice nu au putut fi finalizate încă din cauza volumului foarte mare al datelor necesar a fi procesate.
Mai mult, procurorii au ridicat înregistrări video de la camere de supraveghere amplasate în mai multe zone ale oraşului şi au fost audiate toate persoanele din anturajul lărgit al băiatului. În total, au fost audiate aproape 400 de persoane.
Fiul unui ofițer SRI din Iași era elev la liceul de Informatică. Sabin Șerban a fost găsit mort de tatăl său în seara de 11 noiembrie, în apartamentul familiei, cu un cuţit înfipt în spate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro