Fiul căpitanului Zaharie Ahmad Shah, care se afla la manşa avionului MH370, cu 239 de oameni la bord, atunci când cursa a dispărut de pe radare, deasupra sud-estului Asiei, rupe tăcerea, la doar câteva ore după ce pilotul a fost acuzat că a provocat deliberat prăbuşirea cursei.
Ahmed Seth, fiul cel mic al pilotului în vârstă de 53 de ani, a declarat că încă de la data tragediei a încercat să ignore speculaţiile legate de dispariţia Boeingului 777. Acesta susţine că familia lui tot mai aşeaptă şi alte probe în anchetă, care să dovedească faptul că avionul s-a prăbuşit şi pasagerii sunt morţi.
„Am citit totul pe net, dar am ignorat orice fel de speculaţie. Poate nu am fost atât de apropiaţi, pentru că el era tot timpul pe drumuri, dar îl înţeleg. Acum aşteptăm confirmările. Voi crede tot ce se spune când voi avea dovezile în faţa ochilor”, a declarat Seth.
Afirmaţiile tânărului vin la scurt timp după ce autorităţile din cadrul anchetei au declarat că singurul vinovat pentru prăbuşirea aeronavei a fost pilotul. Totodată, un specialist de rang înalt a declarat pentru USA Today că el nu crede în această teorie şi că familia lui căpitanului este luată la întrebări, în speranţa că autorităţile ar mai putea afla ceva.
Un prieten al lui Shah a declarat miercuri faptul că Zaharie Ahmed nu era capabil să piloteze, după ce soţia l-a anunţat că se va muta din căminul conjugal.