În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din centrul oraşului a izbucnit un conflict între mai multe persoane, în urma căruia trei tineri au fost răniţi au fost înjunghiaţi, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea. Aceasta a completat că un echipaj al poliţiei care patrula în zonă a sosit la faţa locului pentru aplanarea conflictului, însă ataactorul a reuşit să scape înainte de venirea lor.
Agresorul a fost identificat ca fiind Bogdan Daniel Roman, în vârstă de 31 de ani, fiul primarului Petru Roman, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală şi port fără drept în locuri publice a unei arme albe. Bărbatul i-a înjunghiat pe cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani. Două dintre viticme au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, iar al treilea este internat la spitalul din Deta, potrivit Mediafax.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte