Bărbatul a fost depistat la intrarea în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu-Ruse și acum este cercetat acum pentru punere în circulaţie de substanţe periculoase.

„A fost selectat pentru control un autocamion condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 61 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, flacoane spray cu substanţe insecticide, de la o firmă din Bulgaria pentru o firmă din România”

Comunicat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu:

Deoarece şoferul nu poseda o autorizaţie specială pentru transportul substanţelor periculoase, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi astfel au descoperit cantitatea totală de 33.600 flacoane spray cu substanţă insecticidă, inscripţionate cu numele unei firme cunoscute.

Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni că produsele aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute şi au extins cercetările.

Astfel, şoferul a declarat că este angajatul firmei de transport şi nu avea cunoştinţă despre faptul că produsele transportate sunt contrafăcute.

Întreaga cantitate de insecticid, în valoare totală de 504.000 lei şi persoana în cauză au fost preluate de către lucrătorii din IPJ Giurgiu care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând menţiuni false privind mărcile protejate.

Fapta sa este prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998 şi transport de substanţe periculoase, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 98, alin.3, lit. c din O.U.G. 195/2005, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii traficului cu substanţe toxice, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu.

Ieri, Un cetăţean turc a încercat să intre ilegal în România prin punctul de frontieră Giurgiu-Ruse

 
 

Urmărește-ne pe Google News