Fost director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Florea Dascălu a atacat sentinţa la Curtea de Apel Timişoara, în speranţa că va scăpa de pedeapsă sau că măcar pedeapsa se va transforma în una cu suspendare.
Pe de altă parte, şi procurorii DNA, care au instrumentat dosarul, au atacat sentinţa de la Arad, solicitând o pedeapsă mai mare pentru directorul acuzat că a luat mită.
„Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Dascălu Florea, împotriva sentinţei penale nr. 235 din data de 20 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Arad. Admite apelul declarat de PÎCCJ – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva Sentinţei penale nr. 235 din data de 20 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Arad”, se arată în hotărârea instanței.
Astfel, în urma contopirii pedepselor, Florea Dascălu a fost condamnat de Curtea de Apel Timișoara la 6 ani de închisoare în regim de detenție.
Curtea de Apel Timişoara a mai stabilit faptul că „menţine măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumei de 27.060 de lei, predată la Unicredit Bank SA Sucursala Timişoara”.
De asemenea, se restituie către PÎCCJ – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara suma de 30.000 de lei, alcătuită din suma de 20.000 de lei din totalul de 27.060 de lei, pe care s-a instituit măsura sechestrului asigurător şi din suma de 10.000 lei ridicată de organele de urmărire penală cu ocazia ocazia flagrantului delict organizat de organele de urmărire penală în data de 22.10.2022.
Prins în flagrant delict când lua mită
Florea Dascălu a fost reținut pe 23 octombrie 2022 de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant delict când lua mită, la o partidă de vânătoare la Chișineu Criș, în Arad.
Suma primită în total ca mită este de 37.060 de lei, potrivit procurorilor anticorupție.
Florea Dascălu e acuzat că a luat mită și a făcut trafic de influență pentru a ajuta o firmă să câștige contracte de deszăpezire. Faptele au avut loc în perioada 7 mai – 22 octombrie, potrivit DNA.
Florea Dascălu a lucrat în structura care gestionează drumurile naționale și autostrăzile din România din 1999.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro