Consiliul Local Voluntari a decis în ședința de vineri, la inițiativa primarului Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, organizarea referendumului referitor la interzicerea jocurilor de noroc. Locuitorii vor trebui să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea „Sunteți de acord cu interzicerea jocurilor de noroc pe raza administrativ-teritorială a orașului Voluntari?”, potrivit hotărârii care a fost publicată și de pagina de Facebook a Primăriei din Voluntari.
În expunerea de motive, primarul Florentin Pandele spune că „România a ajuns o țară sufocată de păcănele” și că „a devenit o problemă socială faptul că cetățenii își irosesc banii în aceste automate”.
Edilul mai spune și că „ludomania (dependența de jocurile de noroc – n.r.) ca afecțiune duce la destrămarea familiei, iar noi avem obligația protejării acesteia”, iar „un prim pas în vindecarea dependențeide jocurile de noroc constă în îndepărtarea dependentului de mediul de joc”.
Foto principală: Arhivă