UPDATE ora 12.40 Comisia juridică din Senat a votat, marţi, în majoritate, împotriva ridicării imunităţii parlamentare a senatorului social-democrat Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii.

Au fost cinci voturi împotrivă, două pentru ridicarea imunităţii şi două abţineri.

DNA a solicitat Parlamentului, în vară, încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său la MS.

Miercurea trecută, preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, anunţa că senatorul Florian Bodog va fi audiat la începutul acestei săptămâni.

Potrivit acestuia, termenul pentru raport acordat de Biroul permanent Comisiei juridice era 16 septembrie, dar în şedinţa de marţi se va stabili dacă este necesară o solicitare de prelungire a acestuia.

Senatorul Florian Bodog a precizat că se va prezenta singur la audieri, fără avocat.

Legat de dosar, el a subliniat că toţi consilierii săi personali au prestat activităţi pentru care au fost remuneraţi.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului, la începutul lunii iulie, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.

Olivia Andreea Baciu ar fi fost angajată fictiv de fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, susțin procurorii DNA. Bihoreanca a lucrat ca asistent universitar la Facultatea de Medicină din Oradea, unde a predat Informatică medicală și biostatistică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News