Operațiunea de joi din Ciudad de Mexico a venit în urma cererilor autorităților române. Tribunalul București a emis pe 23 martie un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui, pentru șantaj. Iar DIICOT, într-un referat întins pe 66 de pagini, îl acuză pe Florian Tudor de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la tentativă de omor calificat și instigare la șantaj.

Bandele de români din Mexic, cu baze în zona Olteniei, cu care schimbau permanent bani, sunt un subiect pe care justiția noastră l-a tratat multă vreme prin dosare închise, așa cum Libertatea a relatat într-o investigație începută în iulie 2019.

Bandele care trafichează oameni pe ruta România-Mexic-SUA

În trei dosare descoperite de ziar, instanțe din țară au achitat 7 lideri ai clanurilor Chiciu și Sărdaru din Craiova, în dosare în care au intrat probe ale DIICOT, unele obținute cu sprijinul FBI. 

În timp, conform surselor Libertății, efectul a fost acela al construirii unor rețele prin care:

  1. Peste 4.000 de români au fost traficați peste granița Mexic-SUA în cinci ani de aceste bande. Unii dintre ei erau inserați în SUA în rețele de prostituție, cerșit sau furt.
  2. Conform descoperirilor jurnaliștilor Libertății din aceste dosare închise în România, traficanții români ajunseseră să discute despre avantajele pe care le obțin prin coruperea unui judecător american din San Diego. 
  3. Pe baza afacerilor, o parte legale și altele ilegale, conform autorităților judiciare, făcute în Cancun, Mexic, bandele românești ajunseseră la averi uriașe și la schimburi cu bande din Asia. 
LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Kamala Harris și Donald Trump sunt la egalitate
Recomandări
LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Kamala Harris și Donald Trump sunt la egalitate

„Implicarea autorităților de investigație americane a mobilizat și pe cele din Mexic și din România”, a explicat o sursă din DIICOT, pentru Libertatea, procesul care a urmat și din care face parte și arestarea de joi.

Avocatul „Rechinului” a confirmat arestarea pentru Libertatea

Operațiunea de joi este parte a unei cooperări judiciare România – Mexic – SUA, care s-a intensificat în ultimii doi ani. Avocatul Robert Bică, apărătorul lui Tudor, alias „Rechinul”, a confirmat reținerea pentru Libertatea.

„Rechinul” susține de multă vreme că este victima unor reglări de conturi din partea unor adevărate bande, el afirmând că a făcut afaceri legitime în Mexic „de 10 ani de zile”.

„E adevărat, clientul meu e în custodia autorităților mexicane. Nu știu exact cum a decurs arestarea. El va fi prezentat unui judecător care se va pronunța asupra cererii de extrădare. Procedura poate dura două-trei săptămâni”, a spus pentru ziar avocatul lui Tudor, Robert Bică.

În schimb, DIICOT îl acuză de fapte de șantaj, constituire de grup infracțional organizat și instigare la tentativă de omor. 

Martora amenințată Constantina Carmen a declarat că victima Marcu Constantin–Sorin a refuzat să se supună cererii inculpatului Tudor Florian de-a părăsi Mexicul, motiv pentru care, la data 2 aprilie 2018, aceasta a fost înjunghiată într-un loc public din orașul Cancun, de către trei indivizi trimiși de inculpatul Tudor Florian zis „RECHINUL”.

Pasaj din referat DIICOT, dosar penal 96/D/P/2020:
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Momentul arestării: „Mă sugrumă”

În imaginile aflate în posesia Libertății, se poate vedea cum „Rechinul” este imobilizat de mai mulți ofițeri, chiar în sediul Procuraturii Generale mexicane.

„Lăsați-mă în pace”, „Mă sugrumă” sunt câteva dintre cuvintele pe care „Rechinul” le strigă în spaniolă, în timp ce se luptă cu ofițerii și încearcă să se opună arestării.

După mai multe minute de luptă, Tudor este imobilizat și luat pe sus de ofițeri.

Florian Tudor se afla în sediul Parchetului pentru niște proceduri judiciare în niște dosare în care el făcuse plângere, având calitatea de reclamant, când a fost arestat, potrivit apărătorilor săi.

Conform unei informări publicate pe portalul oficial al Procuraturii Generale din Mexic, un agent al Ministerului Public Federal a încercat să oprească arestarea lui Florian Tudor, iar avocatul mexican „Rechinului” i-a lovit pe agenții care încercau să-l rețină. Și aceste două persoane au fost arestate.

Investigațiile Libertatea și RISE

Craioveanul e acuzat că e capul unei rețele de clonare de carduri, cu vaste ramificații la nivel planetar și cu cartierul general pe riviera aztecă. El e suspectat că a dus la un alt nivel afacerile în domeniu: implementarea în propriile bancomate ale companiei „Intacash” a unor dispozitive de skimming în plăcile de bază pentru a copia datele de pe cardurile utilizatorilor, fără a mai fi astfel nevoie să acționeze asupra bancomatelor altor firme.

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

În România, Tribunalul București a emis pe 23 martie un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui, pentru șantaj. Iar DIICOT, într-un referat întins pe 66 de pagini, îl mai acuză de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la șantaj și instigare la tentativă de omor calificat. Ultima se leagă de tentativa de omor asupra lui Constantin Marcu în aprilie 2018, la Cancun, cu circa o lună înainte ca olteanul dintr-o bandă rivală să fie ucis în același oraș.

În iulie 2019, Libertatea dezvăluia, într-o investigație, cum milioane de dolari erau scoși de pe cardurile false, de oamenii pe care rețeaua din Oltenia îi avea în SUA, India, Paraguay, Indonezia.

Libertatea relata în investigații, derulate pe mai multe episoade, cum clanuri din Craiova se îmbogățesc pe baza exploatării oamenilor traficați, în special romi aflați în situații vulnerabile, și din furturile de pe cardurile copiate în Mexic și devalizate apoi prin conexiunile din toată lumea.

În 2020, o investigație jurnalistică internațională realizată de OCCRP, RISE Project, Quinto Elemento Lab și Mexicanos Contra la Corrupción y la Impunidad a arătat că „Rechinul” este liderul unei organizații transnaționale care a dus clonarea de carduri bancare la nivel aproape industrial și a făcut profituri de sute de milioane de euro.

Citește și: INTERVIU cu „Rechinul” înainte să fie arestat: „Alta era banda organizată! Eu câștigam legal 250.000 de dolari pe lună.” Judecătorii români spun altceva

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Momentul impactului devastator de pe un bulevard din Timişoara, în care o fetiţă de 10 ani a murit pe bancheta din spate a maşinii conduse de mama ei
Observatornews.ro
Momentul impactului devastator de pe un bulevard din Timişoara, în care o fetiţă de 10 ani a murit pe bancheta din spate a maşinii conduse de mama ei
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI