Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România. Avea studii la Harvard și iubea oamenii

În august 1948, când se afla în inspecție în Dobrogea, în cadrul campaniei antimalarie, Florica Bagdasar a fost eliberată din funcția de ministru al Sănătății, fără vreo explicație prealabilă.

Recomandări

România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu

Un an mai târziu, a fost numită conferențiar universitar la Institutul Medico-Farmaceutic din București, iar în octombrie 1957 vicepreședintă a organizației Crucea Roșie din România.

Campania contra dr. Florica Bagdasar a culminat pe 18 ianuarie 1953, cu un articol de fond din ziarul Scînteia, intitulat ”Pentru lichidarea deformărilor antiștiințifice în domeniul pedagogiei”, care o acuza de ”cosmopolitism”, de ploconire slugarnică în fața putredei ideologii burgheze, de pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente obscurantiste de tip Freud etc.

Imediat după apariția articolului, Centrul de Igienă Mintală a fost vizitat de o delegație oficială; și în ciuda aprecierii elogioase date de prof. dr. Vlad Voiculescu, Florica Bagdasar a fost ”eliberată” din funcția de director și nevoită să predea pe loc dosarele și cheile Institutului.

Ulterior, doamna Bagdasar s-a îmbolnăvit grav și a fost internată multă vreme în spital (Filaret), suferind o operație grea de plămâni, după care, în mod miraculos, a început recuperarea.

De-a lungul vieții sale, teroarea stalinistă și-a spus cuvântul. A fost anchetată în repetate rânduri și a rămas fără venituri, fiindcă pensia după soțul ei de la Academie a fost tăiată, iar ”Spațiul locativ” a obligat-o să împartă apartamentul, unde locuia cu fiica ei, cu o altă familie cu doi copii.

Recomandări

Capcanele imobiliare pe care să le eviți la achiziția unei locuințe. Arhitect Radu Negoiță: „Apartamente la 35.000 de euro sunt posibile doar dacă le faci de 10-15 mp bucata” I Interviu

La sfârșitul anului 1956, au început demersuri de „reabilitare” (concomitent cu programul de „destalinizare” inițiat de Hrușciov în URSS). I s-a propus să reintre în partid, dar a refuzat. În schimb, în octombrie 1957 a fost numită vicepreședintă a Crucii Roșii din România, poziție în care a funcționat câțiva ani.