Ian ar urma să devină un uragan de categoria 3 luni seara înainte de a ajunge în vestul Cubei.

Meteorologii prevăd că furtuna va atinge vârful de categoria 4 peste estul Golfului Mexic în trei zile.

Ian este de așteptat să ajungă apoi în SUA, potrivit Serviciului Național de Meteorologie din Miami, dar rămâne incertă prognoza sa, modelele arătând o gamă largă de scenarii după ziua de marți.

„Indiferent de traseul exact și de intensitatea lui Ian, există riscul unor valuri de furtună periculoase, vânturi puternice de uragan și precipitații abundente de-a lungul coastei de vest a Floridei și Florida Panhandle până la mijlocul săptămânii viitoare”, a spus centrul pentru uragane.

În tot statul, oficialii locali îndeamnă locuitorii să fie pregătiți în caz de inundații rapide și vânturi cu potențial distrugător.

„Acesta este calmul dinaintea furtunii”, a declarat primarul din Naples, Teresa Heitmann, pentru CNN, sâmbătă.

Pe măsură ce furtuna se apropie de Florida, autoritățile distribuie saci de nisip, le cer locuitorilor să își pregătească proprietățile pentru a reduce riscul pagubelor provocate de uragan și îi îndeamnă să-și ia cu ei provizii precum radiouri, apă, conserve și medicamente.

De asemenea, rezidenții ar trebui să împacheteze documentele importante și să-și cunoască rutele de evacuare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News