„În momentul de faţă ştim foarte bine că atunci când a început războiul în Ucraina, Rusia a început acest război absurd în Ucraina, practic piaţa de cereale la nivel mondial s-a dezechilibrat. Practic o tonă de grâu în anul în care a fost acest război, era undeva la 1,8 lei pe kilogram, asta înseamnă 1.800 de lei pe tonă şi după reglarea tuturor lucrurilor care s-au întâmplat atât în piaţa mondială de cereale, preţul cerealelor în momentul de faţă este undeva la 0,9 lei”, a spus Barbu, după ce a fost întrebat, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, cât a pierdut agricultura românească din cauza conflictului din țara vecină.
Ministrul a mai spus că el crede că „preţurile cerealelor vor creşte” și a precizat că plăţile directe către fermierii români în anul 2024 „vor fi de 3,3 miliarde de euro”. „Pe lângă aceste plăţi directe, granturi către fermierii români”, a promis oficialul guvernamental.
Ministrul agriculturii a mai fost întrebat dacă Executivul comunitar a despăgubit cumva ţările europene din cauza pierderilor suferite.
„Uniunea Europeană anul trecut a alocat 29,7 milioane de euro. Guvernul României a venit în completare cu încă 30 de milioane de euro şi am reuşit ca 50% din consumul de motorină în anul 2023 să fie de 3,63 de lei pe litru. În anul 2023 asta însemna peste 50% din preţul la pompă la motorină. Anul acesta am dat deja actul normativ, vom suporta 25% din acciza utilizată în agricultură, asta înseamnă undeva la peste 2 lei pe litru de motorină”, a explicat Barbu.
Foto: Hepta.ro
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_85822dc2fe982f934928020de5373936.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b57abf622d02e2f794391f7e646b004b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5a70aa216886112b67e9b9caf455bd57.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8aa5e6cab283ffdbba973b08b313fb4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a0ddc153e0da58acfc3e5e042417880c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a3b9e359c27c4e5a38cdcca0176d7bfe.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fb891204928f79a980778d999432cbfc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a12874c089fcc167676b50add7689e48.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e286f05f846e649c628dec116776bcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_756cb28eb78c49edb05b02863f5f5b82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6ef13ed7ab12c9d571310f331fc66a75.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_6a6eb375dd8e8017c831eb9bdb87db77.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_21661cb476d6102216435705a577564a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1cc5847fc5198578e9312a7f79c67757.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b0295d1cb3627d30aeb43d3b52328058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_df0bea853933d2c2fa8e4ef75dc9703f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8001d34060f00b95b0610174e6bc5221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_8209350b64f4b5aebb2910a17f654bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_91b3490f9303447f19a814205182b9c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3f97c24f964b91a8f786e4b61af9310d.jpg)
Vasycool1976 19.03.2024, 07:46
Și care e problema ,că s-a ieftinit grîul,acum nu mai încasează destul profit din tva și impozit, preferă să rămână mai scump ca să iasă câștigător statul,iar populația, să sufere,problema este că produsele de panificație, nu s-au ieftint ,conform scăderii prețului la cereale și combustibil ,raportat la situația începerii invaziei descreieratului ăluia
mihaelamicu2001 12.02.2024, 16:38
Adevarul este ca avem grane de la ei... asta e situatia de fapt
Marica13 10.02.2024, 17:08
Suntem condusi de oameni care nu au nici o treaba cu functiile care le ocupa
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.