„În data de 2 martie 2021, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au reținut un bărbat de 46 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
În fapt, în luna februarie a acestui an, o tânără a reclamat că un bărbat din București, pe care l-a cunoscut în mediul on line, i-a propus realizarea unei reclame, pentru o companie imobiliară. Tânăra a acceptat, iar la începutul lunii februarie a venit în București pentru realizarea materialului publicitar.
Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul de 46 de ani, ar fi condus-o pe tânără la apartamentul, pe care l-ar fi prezentat ca model pentru reclamă, iar ulterior, prin violență, ar fi agresat-o sexual.
Ieri, 2 martie, cel îl cauză a fost condus la audieri, ulterior, în baza probatorului administrat fiind reținut. Cercetările sunt continuate de Serviciul Grupuri Infracționale Violente și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, se arată într-un comunicat al poliției