Prim-procurorul George Daniel Dancă a declarat, miercuri, că Buliga a oferit anchetatorilor toate detaliile din noaptea crimei. El şi-a ucis mai întâi soţia şi i-a pus apoi pe piept un ghiveci cu o orhidee albă, pe care o cumpărase din oraş, în tot acest timp, Ştefan, băiatul de 13 ani, fiind în camera alăturată şi se juca la calculator. Fiica bărbatului, Ioana, nu era acasă în acel moment, fiind în oraş cu prietenii. El a sunat-o pe copilă şi a chemat-o acasă. După ce fata a adormit a ucis-o cu opt lovituri de cuţit, apoi s-a dus şi în camera băiatului, pe care l-a înjunghiat cu trei lovituri şi a lăsat arma crimei pe patul lui.
El a mai spus anchetatorilor că nu îşi regretă fapta pentru că cei trei sunt acum „îngeri“, într-o lume mai bună. De asemenea, în maşina lui au fost găsite droguri, iar în prezent se fac verificări pentru a se stabili natura acestora şi dacă bărbatul era sub influenţa stupefiantelor în momentul comiterii triplei crime.
Florin Buliga a povestit anchetatorilor totul. Cum luni dimineaţa s-a dus la serviciu, ca în fiecare zi, apoi la prânz s-a dus la Mănăstirea Şinca Veche unde a stat 45 de minute, unde s-a rugat şi a asistat la o prelegere ţinută de o măicuţă.
”Pe drumul de întoarcere s-a oprit la un moment dat pe margine şi, pe motiv că ar fi avut o revelaţie, o viziune interioară cu privire la păcatele pe care le-ar fi comis de-a lungul vieţii, susţine că ar fi încercat să se sinucidă cu un cuţit de vânătoare pe care îl avea în maşină şi pe care şi l-a înfipt în zona inimii. Dar nu a reuşit acest lucru, după care a continuat drumul spre Braşov”, a spus procurorul Dancă.
În drum spre casă s-a oprit în piaţa din centrul vechi al Braşovului de unde a cumpărat o orhidee albă şi o cutie de ciocolată. A ajuns acasă noaptea, în jurul orei 21:30 şi i-a mărturisit soţiei că a vrut să se sinucidă. Femeia nu l-a crezut.
„Acasă aveau un aparat de biorezonanţă Tesla şi o masă pentru masaj pe care o ţinea în dormitorul matrimonial. S-au conectat amândoi la acel aparat, după aceea au stat puţin la masă, doar ei doi. În acest timp băiatul lor, în vârstă de 13 ani, se afla în camera lui şi se juca pe calculator, iar fata nu era acasă. La un moment dat, soţia i-a spus că nu se simte prea bine şi atunci el i-a propus să-i facă un masaj pe acea masă pe care o avea. S-a aşezat acolo, a aşteptat ca ea să adoarmă, şi în jurul orei 23:00, a înjunghiat-o în zona inimii cu trei lovituri de cuţit, acelaşi cuţit cu care s-a înjunghiat şi el“, a mai spus sursa citată.
După ce a ucis-o, s-a rugat pentru ea, a acoperit-o cu o pătură şi i-a pus orhideea albă pe piept.
În acest timp, Ştefan se juca la caluclator, în camera lui şi nu a auzit nimic. Ioana, fiica de 18 ani, se afla în oraş cu prietenii, iar bărbatul a sunat-o să vadă când se întoarce acasă. Copila a venit înainte de miezul nopţii şi după ce a stat puţin de vorbă cu tatăl ei, s-a dus direct la culcare, fără să ştie că mama ei era moartă.
După o jumătate de oră, tatăl s-a dus în camera copilei şi a ucis-o cu acelaşi cuţit, înjunghiind-o în piept de opt ori. Apoi s-a dus în camera lui Ştefan şi l-a înjunghiat de trei ori.
După ce s-a rugat pentru cei trei pe care i-a ucis cu sânge rece, Florin Buliga s-a dus la sediul firmei şi a rămas acolo până dimineaţa. Şi-a suant apoi o verişoară din Bucureşti căreia i-a povestit ce a făcut, iar aceasta nu l-a crezut. Buliga şi-a sunat apoi un prieten, care nici el nu l-a crezut iniţial, el fiind cel care l-a sfătuit să se predea la poliţie.
La ora 13:00, Florin Buliga s-a prezentat la sediul poliţiei Braşov şi s-a autodenunţat, având hainele murdare de sânge.
„Într-un final, concluzia la care am ajuns este că nu regretă faptele, convingerea lui fiind că le-a făcut un bine. Având în vedere motivaţia pe care o prezintă el pentru comiterea faptelor, cu toate că susţine că nu are probleme psihiatrice şi nu a fost niciodată internat pentru un tratament de specialitate pentru afecţiuni psihiatrice, se va dispune examinarea lui la Institutul Medico Legal ‘Mina Minovici’ din Bucureşti. A afirmat că, după ce i-a ucis pe fiecare în parte, ar fi comunicat aşa, empatic, cu sufletele lor şi are convingerea că le este bine”, a adăugat procurorul Dancă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro