Zilele acestea, un bărbat a rămas fără permis de conducere şi s-a ales cu dosar penal după ce şi-a înmatriculat maşina în Suedia cu un număr anti-PSD. Actorul a reacționat pe contul de socializare, în stilu-i caracteristic.
„Carmensita, mi amor… am un deosebit respect pentru poliţie. Bine, nu pentru asta a ta, adică a lu Livulică. Respectul meu e pentru cei care trudesc cu adevărat în slujba cetăţeanului. Acum, „m**e”, în limba care a generat acest neologism, nu semnifică, din prima, s*x oral. De o parte sau de alta. Înseamnă „faţă”, „chip”, „gură”. Cam aşa ceva. Dar dacă ibovnicul pesedistelor, Livulică, crede că „m**e” înseamnă doar să se presteze s*x oral, nu e ok. Nu pot fi de acord să nu arăm pământul şi să nu îl însămânţăm în acest sens, să nu înmatriculăm maşini şi, în general, să tragem în penal orice m**e care poate aduce progres omului, omenirii şi omeniei. Pentru că m**a, ca s*x oral, aduce bunăstare. Veselie. Creştere economică. Demografică. Pace. Etc. etc. Deci, Carmensita şi dragi poliţişti, terminaţi cu ipocrizia. Nu faceţi din „m**e PSD” o chestiune penală. Ea face subiectul şi preşedinţiei şi opoziţiei şi a minorităţilor. Face parte din cultura omenirii şi a patrimoniului universal. Singurul liant între economii, religii, sisteme politice. E patrimoniu ONU“, a scris Florin Călinescu pe Facebook.
Postarea lui Călinescu vine în urma scandalului iscat din cauza șoferului cu număr anti-PSD.
Șoferul mașinii cu număr anti-PSD, care luni a rămas fără permis și fără plăcuțele de înmatriculare, a venit marți dimineață la secția de Poliție, în speranța că va putea să și recupereze permisul. Totodată, el a spus că va face plângere, din cauza faptului că fiul său de 8 ani a fost nevoit să asiste la audierea sa, pentru că polițiștii nu i-au permis să-l lase la o persoană de încredere.
Citește și
EXCLUSIV/ Venituri suplimentare ale angajaților din Guvern, după ce au fost numiți membri în consiliile de administrație ale unor companii de stat
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!