„Eu cred că vom rezolva problema pensiilor speciale atunci când vom implementa și această reformă a pensiilor. Așa cum am spus, și avem și în programul de guvernare, pensii bazate pe contributivitate – mergem în această direcție. Și atunci vom rezolva această problemă a celor două Românii: una în care unii sunt speciali și alta în care alții nu sunt speciali. Dar Guvernul nu are o decizie, totul este în Parlament. (…) Este nevoie de o reformă a întregului sistem de pensii, pentru că noi avem o problemă pe care o au şi multe ţări dezvoltate – problema demografică. În 15 ani, deficitul va creşte, iar cei care vor lucra nu vor mai putea să plătească pentru cei care vor ieşi la pensie, între care voi fi şi eu. Trebuie să gândim de astăzi un mod de a rezolva această problemă”, a explicat Florin Cîțu, joi, la Digi24.

Legat de pensiile militarilor, premierul a spus că în acest caz este o „altă discuție”, pentru că militarii au pensii de serviciu și există o anumită contributivitate.

„Să știți că și ei plătesc contribuții, doar că este o lege separată și vom discuta în parte. Ele sunt separate de acest sistem”, a adăugat premierul.

Întrebat când vor dispărea pensiile speciale, acesta a spus: „Ele vor dispărea cu reforma sistemului de pensii în care vom trece toate pensiile pe contributivitate”.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, miercuri, legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

De asemenea, premierul a făcut precizări legate de sporurile acordate angajaților din sectorul public.

„Nu e vorba numai de sporuri aici, este vorba de o cheltuială de personal care este nesustenabilă. Şi am spus că în ultimii patru ani, cheltuielile de personal în buget au crescut, s-au dublat de la 53-54 de miliarde, la 100 miliarde de lei, din care aproape 30 la sută reprezintă doar sporuri. Discuţia nu este dacă trebuie să existe sporuri sau nu trebuie să existe sporuri. Este nevoie de a lega dinamica veniturilor şi sectorul bugetar de o performanţă. Şi am pus această întrebare public, dacă românii au simţit că în ultimii 4 ani performanţa aparatului bugetar s-a dublat. Dacă este aşa, mergem mai departe, nu este nicio problemă. Dar eu nu cred că este aşa, din ce am văzut până acum”, a mai spus Florin Cîţu.

Urmărește-ne pe Google News