Președintele PNL Florin Cîțu a fost cel care a convocat ședința la Palatul Victoria, la care vor mai participa Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, pentru a vedea cum arată rectificarea bugetară înainte să fie adoptată de Guvern și dacă se vor mai face ajustări, potrivit informațiilor Libertatea.

În acordul politic semnat de liderii PNL, PSD și UDMR este prevăzut faptul că „ședințele Coaliției vor avea loc săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea uneia dintre părțile semnatare” și că „în cadrul acestora se iau decizii pentru realizarea prevederilor cuprinse în Programul de Guvernare”.

Noul ministru al Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat vineri dimineață că în şedinţa de Guvern care va avea loc în jurul prânzului va fi adoptată rectificarea bugetară și a promis că salariile și pensiile vor fi plătite la timp. „Prin rectificarea bugetară asigurăm banii necesari pentru plata tuturor drepturilor sociale, pentru susținerea sistemului de sănătate în lupta cu COVID-19, pentru funcționarea serviciilor publice”, a spus el.

„Nimeni nu trebuie să aibă vreo temere legată de faptul că nu sunt resurse financiare pentru plata pensiilor şi a salariilor”, a afirmat și noul premier, Nicolae Ciucă, joi, la Parlament, după ce Guvernul a primit votul de învestire.

Agricultura și Transporturile, sacrificate la rectificarea bugetară

Proiectul celei de-a doua rectificări bugetare pe acest an a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor. Sunt prevăzute transferuri către Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și bugetul asigurărilor sociale, astfel încât să fie făcută plata salariilor doctorilor și a pensiilor. Cel mai mult s-a tăiat de la Ministerul Agriculturii (2,3 miliarde de lei) și de la Transporturi (757 milioane de lei).

Conform proiectului de rectificare bugetară, veniturile bugetului general consolidat se majorează cu 4,32 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 5,42 miliarde de lei.

Guvernul condus de noul premier Nicolae Ciucă se va reuni la ora 12.30 la Palatul Victoria, în ședință de Guvern, pe agenda de lucru aflându-se rectificarea bugetară.

 
 

Urmărește-ne pe Google News