Florin Cîțu a explicat că a discutat în detaliu despre acest aspect cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova.

„Veşti bune pentru România! Comisia Europeană susţine eliminarea MCV la finalul acestui an. Astăzi am avut o întâlnire cu doamna Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă. Am discutat în detaliu despre Mecanismul privind Statul de Drept şi Raportul pentru România”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.

„Guvernul României susţine acest mecanism de evaluare unitară a statului de drept cu privire la toate statele membre ale UE. Respectarea statului de drept, a democraţiei şi a drepturilor fundamentale ale omului nu sunt negociabile. Ele reprezintă fundamentul politic primar al Uniunii Europene şi trebuie protejate cu îndârjire”, a notat Florin Cîțu.

Premierul României a precizat că, alături de Comisia Europeană, guvernul susține procesul de recuperare a independenței justiției.

„Împărtăşesc dorinţa doamnei Jourova de a finaliza în prima jumătate a acestui an angajamentele cu privire la statul de drept pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene. În acest sens, coaliţia legislativă şi ministrul justiţiei, în dialog continuu cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai societăţii civile, au un obiectiv european: să livreze o legislaţie care să garanteze independenţa justiţiei pe termen lung şi să reziste în faţa presiunilor politice conjuncturale”, a menționat Florin Cîțu.

„Procesul de recuperare a independenţei justiţiei a început şi va continua. Este un proces de vindecare. Nu va fi uşor, dar este inevitabil. Prin dialog civilizat şi dezbatere bazată pe argumente raţionale vom ajunge la un consens în interesul României pentru încheierea MCV şi pentru un stat de drept consolidat”, a conchis Florin Cîţu. 

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News