„Banii au fost alocați, întrebarea e unde au ajuns acești bani, pentru că nu au fost dați ca subvenții”, a spus Cîțu luni, în cadrul unei declarații de presă de la minister.

El a explicat că subvențiile pentru energia termică și cea pentru transportul în comun nu au fost plătite integral, cu toate că sumele au fost cuprinse în buget. De exemplu, pentru energia termică au fost plătite 331 de milioane de lei până în luna septembrie, din 935 de milioane de lei, cât este pe tot anul, în timp ce pentru transportul public au fost plătite 624 de milioane de lei, din suma totală de 1,5 miliarde de lei.

Încasările erau la 99 la sută în septembrie, deci banii erau, dar plățile nu s-au făcut.

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice:

Situația datoriilor arată o administrare proastă a banului public”

Ministrul a arătat că primăria a avut unele cheltuieli nejustificate sau mai mari decât îi permitea legea bugetului de stat. De exemplu, a plătit, „fără bază legală”, 1,4 milioane de lei fără TVA pentru un festival și nu a gestionat financiar în mod corect modul în care au fost folosiți banii publici, ceea ce a adus prejudicii la bugetul local de aproape 51 de milioane de lei.

Controlul făcut de inspectorii financiari au găsit probleme și în privința datoriilor, numai către ELCEN primăria având de plătit 837 de milioane de lei.

„La datorii, situația arată rău, arată clar o administrare proastă a banului public”, a punctat Cîțu.

Alte
șapte nereguli au fost sancționate cu șase amenzi și un
avertisment.

Săptămâna trecută, ministrul Finanțelor Publice anunța că a fost încheiat controlul început la Primăria Capitalei la sfârșitul lunii ianuarie și derulat până în martie, când a fost sistat din cauza pandemiei, și spunea că „legea a fost încălcată în toate aspectele investigate”.

Primarul
Capitalei, Gabriela Firea, a respins atunci acuzațiile lui Cîțu și
a susținut că inspectorii nu au găsit nimic în neregulă la
municipalitate, ci „au plecat așa cum au venit”.

Firea
se plângea că primăria este în „faliment nedeclarat”

Anul trecut, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reclamat că instituția pe care o conduce are nevoie urgentă de un miliard de lei pentru a-și asigura activitatea.

Firea a spus că primăria este în „faliment nedeclarat”, afirmând că nu mai are bani pentru subvenții și facturi.

Tot
anul trecut, în iunie, Sorin Chiriță, administratorul public al
Bucureștiului, a transmis direcțiilor din Primăria Capitalei,
instituțiilor din subordine și companiilor municipale o scrisoare
care atestă situația financiară dezastruoasă de la Primăria
Capitalei din cauza scăderii cotelor defalcate din TVA ce ajung la
administrația locală. El
le-a cerut instituțiilor să reducă pe cât posibil cheltuielile și
investițiile.

Urmărește-ne pe Google News