La prima apariție publică după ce a recunoscut că a fost reținut în statul american Iowa, pentru că a condus băut, Florin Cîțu a dat noi detalii despre „greșeala mea de acum 21 de ani”, cum a catalogat-o.

Șeful Executivului a afirmat, într-o conferință de presă organizată la sediul Guvernului, că nu i-a spus președintelui Iohannis despre incident înainte să apară în presă, deși „poate ar fi trebuit”. A admis că nu i-a spus nici liderului PNL, Ludovic Orban, dar a adăugat că „un coleg mi-a spus că acum câteva luni i-a arătat această hârtie, deci presupun că avea această informație”

Cîțu a afirmat apoi că are cazierul „curat”, dar și că „au fost respectate toate procedurile legale pentru a fi numit premier”.

La mai multe întrebări, premierul a răspuns că nu își mai amintește. A spus că a băut bere, dar nu mai știe cât. A recunoscut că a fost reținut, dar nu mai știe cât timp a fost reținut. A spus că s-a împrumutat să plătească amenda, dar că nu mai știe cu ce sumă.

Întrebat de jurnaliști dacă a avut cătușe la mâini, premierul a susținut că nu mai ține minte: „Nu mai știu, am respectat toate procedurile legale”.

Și-a adus aminte, însă, că a vândut mașina Ford Probe pe care o conducea atunci când a fost prins băut cu „1.500 de dolari”. „Era o mașină veche, o cumpărasem prin 1996”, a spus Cîțu.

Principalele întrebări și răspunsuri:

-Domnule premier, atunci când ați solicitat acel certificat ORNISS, ați precizat în formular că ați petrecut două zile în închisoare în SUA și care este infracțiunea pentru care ați fost condamnat?
-Știți foarte bine că în România, în legislație, pentru președinte, premier, miniștri, demnitari, cei care sunt numiți de Parlament, nu se face cerere pentru ORNISS, pe legislația în vigoare. Avem acees la aceste informații fără a face cerere pentru ORNISS.

-Președintele Klaus Iohannis și președintele PNL, Ludovic Orban, au fost informați despre acest incident atunci când ați intrat în politică?
-Nu am adus în discuție acest eveniment către domnul președinte. În ceea ce îl privește pe domnul Ludovic Orban, un coleg mi-a spus că acum câteva luni de zile i-a arătat această hârtie, deci presupun că avea această informație.

-Ați discutat între timp cu președintele României referitor la această situație? Să nu uităm că șeful statului a susținut de la bun început că nu va numi persoane cu probleme penale.
-Am discutat cu domnul președinte. Trebuie să fie foarte clar. Aceasta nu este o situație penală, sunt legislații diferite în România și în SUA. Am discutat cu domnul președinte și despre rectificare, și despre acest subiect.

Nu s-a gândit să își dea demisia

-Având în vedere acest scandal care a luat amploare în spațiul public, v-ați gândit vreun moment să vă dați demisia?
-Nu. Niciun moment. Avem o guvernare pe care trebuie să o ducem la capăt. Avem reforme pe care trebuie să le ducem la capăt.

-În momentul în care domnul președinte v-a numit în funcție, ați avut o discuție. V-ați gândit să îi spuneți atunci despre această situație?
-Au fost respectate toate procedurile legale pentru a fi numit premier. Nu am considerat în acel moment, poate că ar fi trebuit, dar nu am considerat, că este un element negativ pentru a fi numit în funcție.

-Domnule premier, aș vrea să ne povestiți dumneavoastră cum ați trăit acel episod, unde mergeați, ce făceați, cât ați băut.
-Vă dați seama, este un moment la care te uiți și îți amintești. Este o situație prin care nu am mai dorit să trec și nu am mai trecut. Era o sâmbătă, era 3 decembrie, fusese ziua colegului meu de cameră, de acolo veneam. Doar știu că am băut îndeajuns ca să depășesc limita legală. În rest, nu știu exact.

„Nu pot să duc 7-8 beri”

-Ce ați consumat și cât, dacă ne puteți spune și dacă vă amintiți?
– Cred că bere am consumat.

-Cam câte? Din declarațiile polițiștilor, ar trebui să fie 7-8 beri.
-Nu pot să duc 7-8 beri. Am recunoscut imediat că am consumat alcool și am respectat toate procedurile legale din statul Iowa.

-Ați fost dus în custodia Poliției. Cât ați stat și cât ați plătit cauțiunea?
-Am stat până s-au terminat toate procedurile, exact cât a trebuit. Nu mai știu exact, exact. Este o întreagă procedură.

„Din ce îmi aduc aminte, nu au fost 48 de ore”

-Pentru cele 48 de ore petrecute în penitenciar, ați fost pus să achitați cazarea și masa?
-Din ce îmi aduc aminte, nu au fost 48 de ore. Am plătit tot ce a fost nevoie. Am respectat toată legislația.

-Vă amintiți cât v-a costat această greșeală?
-A trebuit să îmi vând mașina și m-am și împrumutat.

-De unde ați plătit avocații?
-V-am spus, am vândut mașina și cred că m-am împrumutat la bancă.

Spune că nu își mai amintește de unde a luat banii

-Ați plătit împrumutul?
-Da, cred că da.

-Ne puteți spune și de unde ați luat banii?
-Nu mai știu exact. Eu am plătit avocatul și apoi am vândut mașina.

-Cu cât ați vândut acea mașină, Ford Probe?
-În ceea ce privește mașina Ford Probe, era o mașină veche, o cumpărasem prin 1996, ea era deja de prin 1988. Cred că am vândut-o cu 1.500 de dolari.

-În momentul în care polițiștii v-au reținut, v-au pus și cătușele? A fost un moment în care ați avut cătușele puse la mână?
-Nu mai știu, am respectat toate procedurile legale.

-Deci, ați avut cătușele puse?
-Nu știu, nu mai țin minte, dar am respectat toate procedurile legale.

-Ați putea intra în posesia raportului toxicologic?
-Nu cred că am acest raport. Nu știu dacă îl am. Nu știu despre ce este vorba, au trecut 21 de ani.


Premierul Florin Cîțu face declarații de presă la Palatul Victoria la ora 14.00, a anunțat sâmbătă, 14 august, biroul de presă al Guvernului, care nu a precizat despre ce va vorbi șeful Executivului. Declarațiile vin în contextul scandalului generat de apariția informațiilor că Florin Cîțu a condus sub influența alcoolului când se afla la studii în Statele Unite.

Incidentul s-a petrecut pe 3 decembrie 2000, iar actualul premier a primit două zile de închisoare și o amendă.

Cîțu a recunoscut, pe 11 august, după ședința de Guvern, că a fost prins băut, dar a precizat că a plătit amenda și că a fost vorba despre „o contravenție”, fără să ofere alte detalii.

De atunci, premierul nu a mai avut vreo reacție oficială pe acest subiect, postând în schimb mesaje pe rețelele de socializare despre programul de guvernare, despre execuția bugetară și fotografii dintr-o vacanță făcută în 2016 în SUA.

Nemulțumiri în coaliția de guvernare

Totodată, liderii USR PLUS sunt nemulțumiți de felul în care formațiunea politică este tratată în coaliția de guvernare. Ionuț Moșteanu a afirmat vineri, 13 august, că „pare că nu e foarte mult respect de la unii dintre parteneri”, conform Digi24.

Liderul deputaților USR PLUS s-a declarat nemulțumit de rectificarea bugetară și că miniștrii formațiunii „nu sunt tratați corect” în cabinetul condus de premierul Cîțu.

Întrebat dacă se pune problema retragerii încrederii pentru Florin Cîțu, Moșteanu a răspuns că este nevoie de o analiză.

O zi mai devreme, pe 12 august, liderii USR PLUS au avut o ședință a Biroului Național în care s-a vorbit inclusiv despre cererea demisiei lui Cîțu. „Scandalul cu episodul din Statele Unite a fost picătura care a umplut paharul”, au declarat surse participante la discuție, conform Digi24.

Urmărește-ne pe Google News