Liberalii care vor schimbarea lui Florin Cîţu au decis în unanimitate, vineri la prânz, convocarea unui Consiliu Naţional al PNL pentru ziua de duminică, 3 aprilie. Cîțu nu a recunoscut votul și a precizat că, în calitate de președinte, el a decis să convoace ședința Biroului Executiv pentru sâmbătă, 2 aprilie, ora 12.00.

„În partid avem o regulă, iar eu respect regulile și am convocat, conform regulilor, Biroul Executiv mâine, la ora 12.00, cu prezență fizică, unde voi anunța mai multe lucruri. Președintele Partidului Național Liberal a convocat BEx pentru mâine”, a afirmat Florin Cîțu, la plecarea de la sediul PNL din Modrogan.

Mâine avem un Birou Executiv și voi anunța și decizia mea. Repet, statutul este foarte important pentru mine, ca președinte al Partidului Național Liberal, si voi respecta regulile până în ultima secundă cât voi fi aici.

Florin Cîțu, președintele PNL:

El a precizat că știe că în partid sunt nemulțumiri la adresa lui.

„Eu am tot discutat cu președinții de filiale din țară și știam că sunt nemulțumiri, am avut și aseară discuții cu prim-vicepreședinții, dar voi rămâne împotriva unor măsuri populiste care pun în pericol stabilitatea financiară a României”, a afirmat Cîțu, care a menționat că este „dezamăgit de situație”, pentru că „multe dintre reproșuri au legătură cu guvernarea, nu cu Partidul Național Liberal”.

Florin Cîțu a mai spus că a discutat cu președintele Klaus Iohannis, că are o relație bună, că i-a transmis un mesaj pentru ziua de naștere de astăzi, dar că „dânsul nu se implică în probleme de partid”.

Întrebat dacă va demisiona și din PNL, în cazul în care nu va mai fi președinte al partidului sau al Senatului, Cîțu a precizat că „sunt liberal și voi rămâne liberal întotdeauna. Voi apăra principiile liberale, pentru că eu am intrat în politică și în PNL pentru a apăra principiile liberale”.

Prim-vicepreședinții și fratele ambasadorului României în SUA i-au cerut demisia lui Cîțu

Cei patru prim-vicepreședinți ai Partidului Național Liberal, Lucian Bode, Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan și Iulian Dumitrescu, i-au cerut joi seară, 31 martie, președintelui PNL Florin Cîțu să se retragă de la conducerea partidului, într-o discuție informală care a avut loc la o vilă de protocol din Primăverii, după ce mai multe filiale județene ar fi semnat un document prin care i s-a cerut demisia, potrivit unor surse liberale.

Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, fratele ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, a spus că liberalii au nevoie de un proiect politic nou, în vederea alegerilor din 2024 – europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

În 2024 vom avea patru tipuri de alegeri, deci singurul an în care PNL își poate seta un proiect politic este 2022. Am toată convingerea că făcând acum acest restart românii vor aprecia noul leadership. Românii vor profesionism, stabilitate, coerență, implicare, dedicație, onestitate, patriotism curat. Asta va oferi PNL de acum înainte.

Alexandru Muraru, fratele ambasadorului României în SUA și vicepreședinte PNL:

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat vineri dimineață, 1 aprilie, că dacă după discuțiile avute cu cei patru prim-vicepreședinți Florin Cîţu va aprecia că acest lucru se impune, atunci va demisiona din fruntea partidului.

Potrivit informațiilor din interiorul partidului, premierul Nicolae Ciucă va fi propus de majoritatea liberalilor pentru funcția de președinte PNL, în locul lui Florin Cîțu, dacă acesta își va da demisia sau va fi demis la Congres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News