„Soluția este aceeași pe care am prezentat-o din primul moment: dialogul. Sunt dispus să continuăm dialogul. Cred că doar o coaliție de dreapta poate conduce România. Trebuie să ne așezăm la masă și să discutăm”, a declarat premierul.
În ceea ce privește acuzațiile de blat cu cei de la PSD, în contextul în care social-democrații au plecat luni de la ședința Biourilor Permanente Reunite ale celor două Camere, în care trebuia stabilit calendarul dezbaterii moțiunii de cenzură, Florin Cîțu a precizat: „A fost o decizie a grupului PSD, nu știu care au fost argumentele. Am spus că este trist să vedem partenerii de coaliție alături de AUR, un partid extremist. Acum vedem că vor să fie și lângă PSD, cred că trebuie să oprim declarațiile și să ne așezăm la masa dialogului. Nu fac bine declarațiile”.
Totodată, premierul a anunțat că la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis a discutat despre „situația la zi”, iar „concluzia a fost că singura soluție pentru România o reprezintă această coaliție de dreapta”.
Florin Cîțu a mai anunțat că în ședința de Guvern de marți va fi aprobată rectificarea bugetară, iar acest lucru se va întâmpla chiar dacă membrii USR-PLUS din Guvern își vor prezenta demisia, gest așteptat în cursul acestei seri.
Şedinţa Birourilor Permanente se reia marţi, de la ora 11.00, după ce echipa lui Florin Cîțu a solicitat amânarea cu două săptămâni a stabilirii calendarului dezbaterii moțiunii de cenzură, susținând că anumite semnături din moțiune „nu corespund”. După începutul ședinței, parlamentarii PSD au părăsit întrunirea, iar solicitarea PNL a fost votată cu 9-7 și două abțineri. Pentru adoptare erau necesare 10 voturi.