Într-un interviu la TVR 1, joi seara, premierul a precizat că preferă să posteze pe reţeaua respectivă lucruri distractive, muzică sau mesaje şi că acestea constituie „un mod de a comunica altfel”. În opinia sa, „lipsa simţului umorului” şi „încleştarea” reprezintă o problemă.
„Nu e prima oară când fac acest lucru. Am mai spus şi prin iarnă – era o poză cu mine şi Bernie Sanders, socialistul american, eram pe Lună. (…) Eu le primesc de la oameni, ele circulă şi când mi se pare ceva funny – asta e, am simţul umorului, mi se pare bizar să nu mai existe simţul umorului în România – când mi se pare ceva distractiv, le pun şi râd de mine. (…) Dar ştiţi de ce mi s-a părut acela (filmuleţul cu Superman, n.r.) distractiv? Pentru că era aşa de bine făcut. Şi am şi spus «tehnologia astăzi». Mi s-a părut foarte bine făcut. Era şi distractiv, bineînţeles. Era o parodie, clar. Dar era foarte bine făcut. De aceea l-am pus. Să ştiţi că am primit şi cu gladiatori, sunt multe”, a spus el.
Florin Cîţu a adăugat că l-a surprins reacţia preşedintelui PNL, Ludovic Orban, la filmuleţul respectiv, care afirmase că a fost „frapat” să îl vadă pe premierul Cîțu „postat în Superman”.
„Sunt poate diferit de ceilalţi, pentru că sunt foarte sincer. Dacă eu simt – şi este un cont personal, este un cont de Instagram – mie mi s-a părut funny şi am pus-o acolo. Acum eu mă aşteptam de la PSD să mă atace, pentru că ei anul trecut au făcut o groază de filmuleţe – unele dintre ele distractive, chiar dacă mă atacau. Mă aşteptam de la PSD să mă atace, mă aşteptam şi de la AUR, USR. Reacţia lui Ludovic Orban mi s-a părut bizară. Dar înţeleg că este acum în tabăra USR şi PSD şi este cu ei, alături de ei”, a declarat Cîţu.