UPDATE ora 14:00 Președientele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a lui Alexandru Nazare și pe cel de numire a lui Florin Cîțu ca interimar la Ministerul Finanțelor, transmite Administrația Prezidențială.

În propunerea de revocare trimisă președintelui Iohannis, Cîțu a anunțat că el va fi cel care va asigura interimar conducerea ministerului de Finanțe.

„După o discuție marți seara cu membrii coaliției în care i-am anunțat că am cerut demisia ministrului finanțelor, acesta m-a informat că nu dorește să își dea demisia și preferă să fie revocat. Astăzi după încă o discuție cu membrii coaliției la prima oră, am transmis președintelui Iohannis cererea de revocare a domnului Alexandru Nazare. De asemenea, am transmis și propunerea ca interimar să fiu eu”, a anunțat Florin Cîțu.

Premierul a explicat că Ministerul Finanțelor are cele mai mari întârzieri în implementarea proiectelor din guvern.

„Decizia am luat-o după o analiză făcută la șase luni de zile. Avem proiecte întârziere la Ministerul Finanțelor, proiecte pentru atragerea de fonduri europene și eliminarea evaziunii fiscale”, a explicat Florin Cîțu.

Premierul a precizat că pentru moment nu are nicio propunere pentru a-l înlocui pe Alexandru Nazare în fruntea Ministerului Finanțelor.


Premierul Florin Cîțu l-a anunțat pe Alexandru Nazare că nu va mai fi ministru de finanțe, înainte de ședința de guvern de joi, anunță surse politice citate de G4Media și Hotnews.

Potrivit acestora, ministrul i-a spus premierului că și-a făcut treaba la Finanțe, cu rezultate care se văd și care au fost remarcate inclusiv de instituțiile financiare internaționale, iar execuția bugetară este bună. „Cîțu i-a spus că nu ține de aceste lucruri, ci de echipă”, au precizat sursele citate de Hotnews.

Decizia nu ar fi agreată de președintele PNL, Ludovic Orban. Președintele PNL a declarat miercuri că, din punctul său de vedere, niciun ministru liberal nu trebuie remaniat, el fiind mulțumit de activitatea acestora.

Banii pentru primari, miza scandalului

Premierul Florin Citu a avut miercuri seară o discutie tensionată cu Ludovic Orban, miza fiind rectificarea bugetară, în contextul Congresului PNL,
conform unor surse News.ro. Alexandru Nazare le-a transmis lui Cîțu și Orban că nu e de acord cu alocări preferenţiale în funcţie de opţiunea primarilor pentru un candidat sau altul.

Favorit pentru a-i lua locul ar fi deputatul Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj.

Alexandru Nazare ar deveni al doilea ministru remaniat de Florin Cîțu după Vlad Voiculescu, care a fost demis în luna aprilie.

Ulterior, în coaliție s-a adoptat un acord care prevede că revocarea unui ministru este posibilă doar cu acordul liderilor coaliției.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.