„PNL a venit cu două linii roşii în această coaliţie, una cota unică şi a doua să avem investiţii la 7% din PIB. La cea cu investiţii la 7% din PIB încă se mai lucrează, încă nu suntem acolo. În PNL nu s-a discutat despre impozitarea progresivă. Cred că orice membru al PNL vă va spune că nu s-a discutat despre modificarea sistemului de impozitare în România”, a spus Cîțu, potrivit news.ro.

Și a continuat: „Vă spun ca specialist, să modifici cota progresivă, nu poţi până în 2024. Deci, dacă ai vrea să faci ceva, să zicem că se agreează şi PNL spune că renunţă și că nu mai susține cota unică, din acel moment durează câţiva ani până poţi să introduci impozitul progresiv. Nu se poate face de la 1 ianuarie 2023”.

Întrebat dacă în trecut, în discuţiile cu președintele Klaus Iohannis, a fost invocat din partea preşedintelui acest impozit progresiv, Cîţu a răspuns: „Nu, niciodată. Eu nu ştiu la nicio discuţie la care am participat”.

România a făcut o greşeală în mijlocul crizei din 2010, când a crescut TVA. Imediat preţurile au crescut, inflaţia a crescut şi economia a intrat din nou într-o criză care a durat până în 2012. Nu e normal să nu înveţi din greşeli. Impozitarea progresivă, după calculele mele, ar aduce doar o dată 0,5% din PIB şi atât, nu mai mult. Deci ar fi o greşeală strategică pentru România să o facă.

Florin Cîțu, președintele PNL:
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

Liderii coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR au discutat marți, 17 mai, despre cele 7 jaloane restante din PNRR, dar și despre posibilitatea introducerii impozitării progresive a veniturilor, au declarat surse politice pentru Libertatea. Preşedintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a recunoscut public că este adeptul impozitului progresiv.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI