„În Parlament este o competiție a celor care vor să arunce țara în aer, să destabilizeze România. Coaliția USR AUR și PSD se întrec în a arunca țara în haos”, a declarat premierul Florin Cîțu.

El a cerut și demisia președintelui Senatului, Anca Dragu, după ce Curtea Constituțională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern – Parlament pe tema moţiunii de cenzură USR-PLUS și AUR.

„Ar trebui să-și dea demisia, dacă mai există onoare și președintele Senatului și-ar da demisia”, a precizat Florin Cîțu.

El a subliniat că decizia Curții Constituționale obligă Parlamentul să respingă moțiunea de cenzură depisă de USR-PLUS și AUR.

„Știm foarte bine că o decizie a Curții Constituționale trebuie, în integralitatea ei, respectată de toată lumea, inclusiv de Parlamentul României. Putem să interpretăm, eu spun că mi-a dat dreptate Curtea Constituțională. Mi-a dat dreptate, a spus că este un conflict juridic, după aceea spune, pentru a închide această problemă, trebuie să meargă la vot și singura soluție pe care o văd eu este să fie respinsă, dar asta este ceea ce văd eu. Dacă nu, o vom ataca la Curtea Constituțională din nou și veți vedea că vom avea dreptate”, a declarat premierul.

Pe lângă moțiunea semnată USR-PLUS și AUR care-și va continua traseul în Parlament și va merge la vot, PSD a depus marți propria moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News