Referindu-se la cele aproape trei ore de negocieri de joi seară, dintre PNL și PSD, pentru un viitor Guvern, președintele liberal a spus că „vom merge în PNL cu concluziile discuțiilor, iar decizia o va lua Partidul Național Liberal, nu președintele partidului”.

„A fost o discuție bună, acum nu putem spune peste noapte că totul este roz între PNL și PSD. Dar suntem responsabili, am pornit la acest drum pentru a face un Guvern, ne uităm la cea mai bună soluție pentru PNL și pentru România și trebuie să găsim o formulă prin care să guvernăm România în următoarea perioadă”, a afirmat președintele liberal Florin Cîțu, care a precizat că luni, 8 noiembrie, va avea loc o ședință de Birou Politic Național (BPN) în care se vor lua decizii.

Întrebat dacă este posibilă o rotație a premierilor PNL și PSD la guvernare, Florin Cîțu a răspuns afirmativ. „Am văzut că domnul Ciolacu a dat din discuția de ieri. Aseară nu s-a discutat aproape deloc despre portofolii sau despre funcția premier. Da, este pe masă această variantă, dar trebuie să meargă fiecare în partidul lui, să vedem dacă această variantă este acceptată de partid”, a afirmat liderul PNL.

Premierul demis s-a declarat apoi „dezamăgit” de afirmațiile președintelui USR, Dacian Cioloș, care, referindu-se la posibilitatea unei coaliții PNL – USR cu Florin Cîțu premier, a spus că „asta e o glumă, să terminăm cu lucrurile astea”.

„Nu am înțeles, și aici sunt puțin dezamăgit. Am avut o discuție bună cu cei de la USR, dar ieri am văzut o declarație în spațiul public a domnului Cioloș care, iarăși, pune sub umbră autoritatea președintelui PNL. Este complicat să negociezi cu cineva care spune că atunci când vorbești de președintele PNL ar fi o glumă să fie premier. Dar menținem dialogul și discutăm”, a mai spus Florin Cîțu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News