„Să nu uităm că avem multe persoane vaccinate, nu putem să restricționăm pentru persoanele vaccinate, va fi mai complicat. Sunt persoane vaccinate care au înțeles mesajul și va trebui să vedem. Astăzi vorbim de o populație vaccinată și o populație care sper că se vaccinează ca să nu ajungem la 1 la mie (nr.rata de incidență de la care se introduc noi restricții)”, a subliniat Florin Cîțu.
El a recunoscut însă că există anumite măsuri care s-au aplicat în trecut, dar care nu se vor putea aplica acum doar pentru nevaccinați, oferind ca exemplu limitarea circulației pe timpul nopții.
Cât privește măsura limitării accesului în restaurante, premierul a arătat că ar putea fi făcută printr-un certificat care să dovedească vaccinarea, trecerea prin boală sau efectuarea unui test negativ, dar măsura urmează să fie discutaă.
„Au venit mai multe propuneri și data trecută de la Ministerul Sănătății, pe unele le-am acceptat, pe altele nu”.
„Economia nu se închide”
Într-un mesaj cu referire cu măsurile din trecut luate de guvernul condus de Ludovic Orban, premierul a anunțat că nu va accepta măsuri care să afecteze economia.
„Eu nu voi mai închide pietele agroalimentare. Eu nu voi închide mall-urile. Eu nu voi închide economia”, a subliniat Florin Cîțu.
Piețele agroalimentare au fost închise de Guvernul Orban în 9 noiembrie 2020, în plin val doi al pandemiei. Măsura a fost aspru criticată în spațiul public, iar autoritățile au revenit asupra deciziei în mai puțin de o lună.
Noi măsuri de relaxare de la 1 august
Premierul a subliniat că relaxările care vor intra în vigoare de la 1 august nu prezintă mari schimbări față de măsurile în vigoare în prezent.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat luni, 26 iulie, o hotărâre prin care sunt propuse noi măsuri de relaxare începând de la data de 1 august. Noutățile sunt legate de numărul maxim de persoane permis în cadrul evenimentelor private, activităților culturale, artistice sau sportive.