Într-un interviu la TVR 1, pe 17 septembrie, premierul a precizat că preferă să posteze pe reţeaua respectivă lucruri distractive, muzică sau mesaje şi că acestea constituie „un mod de a comunica altfel”. În opinia sa, „lipsa simţului umorului” şi „încleştarea” reprezintă o problemă.

„Nu e prima oară când fac acest lucru. Am mai spus şi prin iarnă – era o poză cu mine şi Bernie Sanders, socialistul american, eram pe Lună. (…) Eu le primesc de la oameni, ele circulă şi când mi se pare ceva funny – asta e, am simţul umorului, mi se pare bizar să nu mai existe simţul umorului în România – când mi se pare ceva distractiv, le pun şi râd de mine”, a comentat Florin Cîțu.

În clipul postat după Congresul PNL, Florin Cîțu, prezentat în rol de Superman, zâmbește și salută urmăritorii.

Premierul Florin Cîțu a câștigat alegerile interne pentru funcția de președinte al PNL în urma Congresului de sâmbătă de la Romexpo. Florin Cîțu a obținut 2.878 dintre voturile delegaților liberali, în timp ce contracandidatul său Ludovic Orban a obținut 1.898.

Film de referință, premiat cu un Oscar pentru efecte vizuale speciale, „Superman”, cu Christopher Reeve în rolul principal, a fost lansat în 1978. „Man of Steel”, 2013, a fost un nou început pentru Superman și urmează și partea a doua a seriei. Actorul Henry Cavill va interpreta rolul super-eroului şi în al doilea film. „The Hollywood Reporter” susţine că „Man of Steel 2” este deja în lucru, dar deocamdată nu a fost dezvăluită nicio informaţie în mod oficial.

 
 

Urmărește-ne pe Google News