„În ceea ce privește pensiile private, cred că deciziile pe care le iau oamenii sunt mai bune decât le ia Guvernul. Ceea pot să promit – și am pus și în PNRR – este că nu vom face ce a făcut PSD, nu vom veni cu o ordonanță care să încerce să naționalizeze Pilonul II de pensii. M-am angajat: nu vom naționaliza Pilonul II de pensii. Asta vă spun foarte clar”, a afirmat Florin Cîțu.
„Nu pentru că cere cineva, ci pentru că asta cred. Nu naționalizăm Pilonul II de pensii. Repet, riscul ca în această guvernare liberală, în următorii 8 ani, ca Pilonul II de pensii să fie naționalizat este zero. Nu există așa ceva. Nu vom face așa ceva niciodată”, a completat șeful Executivului.
Cîțu a refuzat să vorbească despre majorarea vârstei de pensionare înainte să vadă care sunt propunerile în acest sens.
Cred că sunt doar câteva țări din Uniunea Europeană unde s-a întâmplat acest lucru și aș vrea să studiez puțin.
Premierul Florin Cîțu:
Cîțu: În PNRR am trecut că nu vor mai fi creșteri ad-hoc de pensii
Premierul a mai precizat că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 29,2 miliarde de euro, care a fost depus la Bruxelles, a fost inclus un punct referitor la sistemul de pensii, care prevede că nu vor mai exista „creșteri ad-hoc”.
„Am discutat cu Comisia Europeană – și este un lucru de bun simț – să nu mai avem creșteri ad-hoc de pensii. Când vine un partid politic aproape de alegeri, crește cu peste 40%. Acestea sunt măsuri care destabilizează sistemul de pensii. Nu este un mod sustenabil și predictibil de a guverna o țară”, a menționat Florin Cîțu.
Șeful Executivului a explicat că decizia a fost luată pentru a nu se mai repeta situația când PSD a promis majorarea pensiilor cu 40%.
Am pus în PNRR reforma pentru sistemul de pensii sustenabil, fără creștere ad-hoc. Dacă vine o putere politică care va crește pensiile ad-hoc și va arunca țara în aer, nu mai poate să ia banii din PNRR.
Premierul Florin Cîțu:
Foto: Hepta