După ce a primit doza booster, premierul i-a îndemnat pe români să facă același lucru. Un îndemn similar a fost dat și către cei care nu s-au vaccinat.
„Majoritatea covârşitoare, absolută a persoanelor care astăzi de îmbolnăvesc şi care ajung în spital sunt persoane nevaccinate. Este foarte important, aţi văzut presiunea pe spitalele din România, este foarte important să ne vaccinăm. Este singura soluţie pe care o avem acum”, a precizat Cîţu.
În aceeași declarație de presă, premierul a vorbit și despre protestul anti-restricții din București, care a avut loc în ziua în care România a înregistrat cele mai multe cazuri noi de la debutul pandemiei.
„Ne-am uitam şi la protestul de ieri, un protest cinic în ziua în care aveam cel mai mare număr de persoane vaccinate (n.r. – cel mai probabil premierul a vrut să spună infectate) şi vedem că avem multe explicaţii. Una dintre ele este că avem un partid în România şi o mişcare susţinută şi de partide care ar fi fost oarecum pro-europene care au un mesaj anti-vaccinare. Mesaj care este preluat din păcate şi de televiziuni şi dus mai departe, este un mesaj cu care trebuie să ne luptăm”, a declarat Florin Cîțu.
Legat de participarea fără mască a persoanelor de protestul anti-restricţii, Florin Cîţu a precizat că iresponsabilitatea unor oameni pică şi pe umerii celorlalţi români, care vor trebui să cheltuie mai mulţi bani, pentru că unii sunt iresponsabili şi vor ajunge în spital. „Vom asigura toate resursele ca toţi cei care vor avea nevoie de îngrijiri să beneficieze de condiţii cât mai bune în această perioadă”, a subliniat premierul.
El a dat și vina pe televiziuni pentru eșecul campaniei de vaccinare, afirmând că mesajele anti-imunizare au fost mai dese.
„Campania noastră la televizor a fost prezentată, dar nu cred că a fost prezentată la fel de mult cum au fost prezentate aceste mesaje. Cred că atunci când ne înţelegem cu toţii că trebuie să promovăm mai mult mesajele pro-vaccinare şi mai puţin pe cele anti-vaccinare vom vedea mai multe persoane vaccinate”, a punctat Florin Cîţu.
Potrivit primului ministru, campania de vaccinare „s-a revitalizat”, numărul de persoane care se imunizează crescând zilnic. „Campania de vaccinare s-a revitalizat. A crescut numărul de persoane. Zilnic, din ce în ce mai multe persoane se vaccinează. Vom promova ca şi până acum”, a afirmat Florin Cîţu.