”V-am promis lucruri fantastice pentru TOȚI românii.
Astăzi pentru prima oară în istorie, România s-a împrumutat la dobânzi NEGATIVE.
Guvernul PNL este singurul care a reușit această performanță ISTORICĂ.
Nu mai există niciun dubiu că toată lumea are încrederea în guvernarea PNL”, a scris Cîțu.

În ligă cu Germania și Japonia

Țări precum Germania, Danemarca sau Japonia sunt printre cele care s-au împrumutat în trecut la dobânzi negative.

Acest lucru nu înseamnă că statele respective sunt plătite ca să se împrumute, ci vor plăti mai puțin decât s-au împrumutat.

Pe de altă parte, este extrem de puțin probabil ca românii să ajungă să plătească la credite mai puțin decât au luat credit, și asta datorită faptului că în România dobânzile sunt pozitive, iar inflația este și ea pe plus.

15.000 de miliarde de dolari la dobânzi negative

La nivel mondial există în acest moment datorii totale în valoare de 15.000 de miliarde de dolari care poartă dobânzi negative.

Președintele american Donald Trump a cerut de mai multe ori Rezervei Federale, banca centrală din SUA, să reducă dobânzile, inclusiv la rate sub zero.

Însă analiștii citați de Los Angeles Times în septembrie 2019 declarau că ar putea fi o ”rețetă pentru dezastru”, în cazul în care piețele financiare reacționează necontrolat.

Ce înseamnă la nivel teoretic

În principal, la dobânzi negative, cei care țin banii în bănci primesc mai puțin decât au depus. De regulă, aceștia încep să își scoată banii din bănci pentru a-i plasa în investiții mai profitabile. Acest lucru duce, ulterior, la probleme pentru bănci, care se transmit ulterior pe burse, acționarii începând să vândă titlurile pe care le dețin.

Totuși, astfel de scenarii nu s-au întâmplat până acum.

 
 

Urmărește-ne pe Google News